Simona Halep a avut un meci infernal cu Sabine Lisicki, din Germania, în optimile de finală la US Open…A fost o adevărată risipă de energie pentru ambele jucătoare, solicitate din plin…Simona s-a impus, cu 2-1 la seturi, dar a avut mult de muncă şi, pe deasupra, a acuzat şi o accidentare la coapsă, care i-a pus probleme… Primul set, unul al game-urilor adjudicate pe serviciul adversarei, a oferit un echilibru pregnant, iar verdictul a fost dat la tie break, 7-6 pentru jucătoarea din Germania. A urmat un al doilea set bine abordat de Halep, care a jucat mai exact şi a profitat din plin de erorile adversarei : 7-5. În ultimul set a continuat revenirea Simonei, concomitant cu prăbuşirea adversarei, care nu a mai reuşit să-i pună probleme, astfel încât Halep s-a impus cu 6-2 şi a câştigat meciul! Simona s-a calificat in sferturile de finala, cea mai buna clasare din cariera sa in cadrul acestui turneu de Mare Slem. Ea o va intalni in ,,sferturi” pe Viktoria Azarenka.

,,A fost un meci de mare luptă, m-am luptat pentru fiecare minge, e plăcut să fiu în sferturi. A fost greu şi pentru mine şi pentru ea, nu e usor să joci pe această suprafaţă. Am avut o durere destul de mare la un moment dat, dar am ştiut că trebuie să rămân concentrată”, a spus după meci Simona Halep.

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.