Simona Halep s-a calificat în sferturi la Cincinnati

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Cincinnati

0 74

Tururi de forță nenumărate pentru Simona Halep, nevoită, din cauza vremii, să revină pe terenurile de tenis în fiecare zi, dar nu pentru antrenamente, ci pentru meciuri oficiale! Astfel, după ce a jucat în două zile în turul al doilea la Cincinnati, Halep s-a aliniat în ziua următoare partidei din turul al treilea, contra australiencei Ashleigh Barty. Aceasta i-a pus destule probleme, australianca a jucat multe mingi la risc, dar românca a gestionat momentele importante şi a forţat atât cât este nevoie. Liderul mondial s-a impus cu 7-5, 6-4, după primul set mai echilibrat, în care Simona și-a valorificat din plin experiența și valoarea, trecând a doua oară, la interval scurt, de ambițioasa jucătoare de la antipozi…După modelul din ultimele zile, Halep se pregăteşte să revină pe teren …peste doar câteva ore, într-o partidă cu Lesia Tsurenko, din sferturile de finală de la Cincinnati. Dacă nu vor reveni ploile, Simona va juca în jurul orei 3.00-4.00, în dimineața zilei de sâmbătă, pe terenul numărul 3.
,,Da, a fost dificil pentru că Bartyeste o adversară puternică. Sunt foarte fericită că voi mai avea un meci diseară. Cred că ea a greşit mai mult decât mine astăzi. Am jucat-o mult pe rever şi am obligat-o să se mişte. Nu am servit puternic, am servit cu mult efect„, a spus Simona Halep, la finalul partidei cu Ashleigh Barty.
D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.