Simona Halep a ajuns în țară, fiind așteptată la scara avionului și...

Simona Halep a ajuns în țară, fiind așteptată la scara avionului și aclamată de fani

0 235

Numărul 1 mondial și recent câștigătoare a trofeului de la Roland Garros, Simona Halep a ajuns luni după amiază în țară, fiind așteptată de familie, de oficiali guvernamentali și ai Federației Române de Tenis, de numeorși fani și de peste o sută de ziariști. Avionul o cursă de linie, de la Paris, a aterizat pe pista de la Otopeni în jurul orei 16,30, dar a durat ceva timp până când Simona Halep a coborât scara avionului, pentru că s-a întreținut minute bune cu membrii echipajului, a făcut fotografii și a oferit autografe. La coborârea din avion, cu o copie a trofeului câștigat la Paris, Simona Halep a fost aplaudată de membrii echipajului, apoi a fost salutată de cei care au întâmpinat-o, după care a pășit pe covorul roșu și a ajuns în în salonul oficial, unde a răspuns întrebărilor ziariștilor. Înainte de această conferință de presă, Halep a spus : ,,Mă bucur mult că văd atât de mulți oameni aici, alături de mine, să ne bucurăm împreună de acest trofeu deosebit, care înseamnă foarte mult. Este și trofeul României. Aici am crescut, aici m-am antrenat. Vreau să le mulțumesc oamenilor din tenis, care au fost alături de mine, pe acest drum lung și greu, dar tot ce a fost greu se cam uită, când este vorba despre un asemenea succes. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus o cărămidă la această performanță, familiei și prietenilor mei, tuturor fanilor, care mă încurajează atât de mult, pretutindeni în lume, la toate turneele. Cred că sunt jucătoarea cu cei mai mulți suporteri la toate meciurile și vă mulțumesc pentru asta”.
Primăria Capitalei a programat în această seară, de la ora 20,00, un eveniment deosebit la Arena Națională, unde sunt așteptați toți suporterii, cărora Simona Halep le va prezenta marele trofeu, cucerit la Paris.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.