Siguranta cailor ferate europene, in atentia deputatilor europeni

Siguranta cailor ferate europene, in atentia deputatilor europeni

0 53

Deputatii europeni au adoptat doua rapoarte referitoare la siguranta cailor ferate comunitare si la crearea Agentiei Europene a Cailor Ferate (a doua lectura in cadrul procedurii de codecizie). Parlamentul European pledeaza pentru extinderea competentelor Agentiei cum ar fi introducerea „Sistemului European de Management al traficului feroviar” (European Rail Traffic Management Systems ERTMS) precum si a unui sistem de certificare obligatorie pentru intretinerea vehiculelor.
Sistem de certificare obligatoriu
Deputatii europeni se exprima pentru un sistem obligatoriu de certificare a entitatii responsabile cu intretinerea vehiculelor, care poate fi o intreprindere feroviara sau un administrator de infrastructura. Prin acest sistem, toti actorii de pe piata vor beneficia de aceleasi conditii de concurenta, potrivit raportorului Paolo Costa (ALDE, Italia). De mentionat ca, textul propus de Consiliu prevedea doar introducerea unui sistem voluntar.
Competentele Agentiei Europene a Cailor Ferate
In prezent, procedurile nationale necesare, spre exemplu, pentru autorizarea unei locomotive reprezinta o bariera serioasa care afecteaza interoperabilitatea sistemului feroviar european. Pentru a facilita aceasta operabilitate, incepand cu 2015 si in cooperare cu autoritatile nationale de siguranta competente, agentia are sarcina de a elibera autorizatii pentru introducerea in circulatie a vehiculelor conforme prin sistemul ERTMS.
Sistemul ERTMS, care contine o tehnologie foarte avansata a sigurantei cailor ferate, va fi introdus in mod gradual in retele transeuropene (TEN-T). In momentul de fata RTMS este utilizat pe o distanta de 2.350 km din Europa, iar pana in 2012 va urma sa fie utilizat pe 11.500 km.
Caile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic
Potrivit unui amendament introdus de deputatii europeni la pozitia comuna a Consiliului, caile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, care opereaza pe retele proprii, nu vor intra sub incidenta directivei privind siguranta feroviara, cu conditia ca respecta normele si reglementarile nationale in materie de siguranta.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.