„Și totuși miracolul Învierii iese în evidență”

„Și totuși miracolul Învierii iese în evidență”

0 46
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

An de an Paștele devine parcă tot mai trist. În 2020 am sărbătorit în izolare la domiciliu, departe unii de ceilalți.
Doi ani mai târziu asistăm neputincioși la un război fratricid între două popoare ortodoxe care nu pare să se termine prea curând, ba chiar riscă să se transforme într-o catastrofă nucleară, iar grozăvia asta nu ne-au adus-o păgânii sau ateii, ci s-a născut într-o societate postcomunistă în care Biserica Ortodoxă a recăpătat o poziție privilegiată, după zeci de ani de teroare, denigrare și infiltrare, a avut ocazia să își reafirme libertatea și să își rearticuleze vocea profetică.
Acum toți episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse, biserica ortodoxă din care fac parte vreo două treimi din credincioșii ortodocși din întreaga lume, susțin agresiunea lui Putin cel puțin tacit, dacă nu chiar explicit, o realitate cât se poate de deprimantă.
Drept urmare, nu prea avem cum și de ce să fim fericiți. Și totuși miracolul Învierii iese în evidență și din faptul că simt din nou acea bucurie colectivă, contagioasă și irezistibilă, chiar dacă nu am prea multe motive raționale să o simt.
Într-un fel, mă mir că o simt și mi-e greu să înțeleg de ce o simt, dar asta nu vine din rațiune – care, după cum zicea Karl Barth, nu poate decât să ne ducă la concluzia că întrucât Dumnezeu a murit, moartea e Dumnezeu, puterea mai presus de orice putere – ci din credință. Să nu fiu greșit înțeles. Și credința mi-e slabă și măcinată de îndoieli și deprimări cauzate de un exces de luciditate, deci nici credința și drept urmare bucuria Învierii nu e de la mine, ci de la Dumnezeu, că altfel nu se explică.
Să ne întărim cu cuvintele Apostolului Pavel, nădăjduind că Dumnezeu ne va scoate cumva și din nenorocirea asta, căci altminteri, evenimentele recente ne-au convins din nou că de la oameni nu mai putem spera nimic.
Și să nu-i uităm pe frații noștri întru credință, mult mai greu încercați decât noi cei care, deși aproape de război, încă suntem binecuvântați cu pace, pe cei cei care chiar în noaptea sfântă a Învierii sunt victimele unor ordine nebunești și criminale sau execută, deseori fără convingere, ci doar de frica morții de care ne-a eliberat Hristos, astfel de ordine.
Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
Precum este scris: “Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.
„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile. Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Romani 8, 35-39).
Hristos a înviat!

Autor: Alexandru Racu
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.