Și la americani e groasă rău cu justiția – The New York...

Și la americani e groasă rău cu justiția – The New York Times: Procurorii au nevoie de un organism de supraveghere care să ancheteze abaterile săvârşite

0 150

Un proiect de lege adoptat de Legislatura statului New York prevede înfiinţarea unei comisii independente care să ancheteze abaterile săvârşite de procurori, în contextul în care o analiză a 250 de condamnări anulate a relevat că într-o treime din cazuri procurorii au comis abuzuri. „Problema este evidentă: procurorilor nu le place să recunoască, dar cu toate că majoritatea sunt oneşti şi respectă legea, abaterile în rândul procurorilor rămân frecvente”, se afirmă într-un editorial publicat în ediţia de miercuri a cotidianului The New York Times.

O analiză referitoare la 250 de condamnări anulate în New York în ultimele trei decenii a relevat că într-o treime din cazuri procurorii au săvârşit abuzuri, inclusiv prin alterarea unor dovezi cheie, ascunderea de dovezi sau constrângerea martorilor să depună mărturie mincinoasă.
Nu există un sistem fiabil pentru a trage la răspundere procurorii pentru abaterile lor, şi cu siguranţă nu le poate fi încredinţată lor sarcina de a se supraveghea singuri, comentează jurnaliştii americani.
„Vestea bună este că există o soluţie. Legiuitorii din New York au adoptat în mod covârşitor, în iunie, un proiect de lege pentru înfiinţarea unei comisii independente, responsabilă public, care să investigheze abaterile săvârşite de procurori”, se mai afirmă în editorial.
Comisia va avea puterea de a investiga plângerile împotriva procurorilor şi să-i oblige pe procurori să depună mărturie şi să predea documente. Nu va avea atribuţii privind pedepsirea în mod direct a procurorilor, însă va putea emite avertizări şi să recomande sancţiuni, inclusiv privind demiterea acestora, în cazuri extreme. Comisia va include 11 membri – doi numiţi de guvernator, trei de judecătorul şef al statului, iar ceilalţi de către liderii celor două partide din Legislatura statului New York.
Scopul acestei comisii, modelată după comisia de conduită juridică din New York, nu are simplul scop de a pedepsi procurorii lipsiţi de onestitate, „ci de a schimba mentalitatea câştigă cu orice preţ care infectează prea multe birouri de procurori”, subliniază editorialiştii NYT.

Proiectul legislativ, care beneficiază de un sprijin larg din partea legiuitorilor din statul New York, ar putea servi drept model pentru alte state care caută metode mai eficiente de a combate abuzurile.
Singurii oponenţi ai proiectului de lege sunt chiar cei care vor fi chiar vizaţi de activitatea comisiei, adică procurorii. Aceştia susţin că deja sunt obligaţi să se conformeze unui cod etic stringent şi că sunt numeroase modalităţi de a trage la răspundere procurorii, inclusiv comisii de reclamaţii, procese sau alegeri. Însă niciun element nu s-a dovedit suficient pentru a preveni abaterile ori pentru a pedepsi procurorii care comit în mod repetat abuzuri.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.