Și-au dat arama pe față. Vor ca România să mai rămâne doar cu numele!
▶️ Premierul Ilie Bolojan a declarat pentru ziarul francez “Le Figaro” că el nu crede că votul în unanimitate trebuie menţinut.
Bolojan a spus cu alte cuvinte că el este de acord ca România să își piardă dreptul de veto în Consiliul European.
▶️ Renunțarea la dreptul de veto ar însemna pierderea a ceea ce a mai rămas din independență și din suveranitatea națională. România va fi obligată să ducă la îndeplinire “întocmai și la timp” decizii contrare intereselor sale naționale. Nu că până acum statul român ar fi făcut altceva, dar măcar exista o speranță, atâta timp cât aveam drept de veto. Se va recurge la votul în care va decide majoritatea calificată, sistem în care se iau în calcul numărul de state coroborat cu numărul populației. Este un sistem care conferă de fapt dreptul de decizie statelor mari, din vestul Europei.
▶️ Apropo, Polonia a aderat la UE înaintea noastră și a apucat să participe la dezbaterea proiectului Tratatului de la Lisabona, prin care în mai multe domenii s-a renunțat la dreptul de veto în favoarea votului după numărul populației.
▶️ Președintele Lech Kaczynsky i-a șocat atunci la Consiliul European pe șefii de state și guverne prezenți și mai ales pe cancelarul Angela Merkel, declarând că ar fi de acord cu votul după numărul populației cu condiția ca Poloniei să o se socotească o populație dublă, pe care ar fi avut-o în prezent, dacă Germania nu ar fi exterminat milioane de polonezi în timpul războiului!
▶️ Kaczynsky a tot tras de timp și a semnat Tratatul de la Lisabona abia pe 10 octombrie 2009. Pe 10 aprilie 2010, exact după 6 luni, președintele polonez și-a pierdut viața împreună cu întreaga conducere conservatoare a Poloniei, de la cea a Băncii Naționale, a parlamentului și până la guvern și Statul Major al armatei în catastrofa aeriană de la Smolensk. Poate pentru că nimic nu este întâmplător.
▶️ Prăbușirea avionului prezidențial polonez a stârnit de zeci de ori mai multe semne de întrebare decât asasinarea președintelui american Kennedy în 1963. Nu știu cu certitudine dacă Estul și Vestul și-au băgat coada, la fel ca în cazul eliminării lui Nicole Ceaușescu, dar este cert câ și unii și alții și-au frecat mâinile la auzul cumplitei vești.
▶️ În prezent Jaroslaw Kaczynsky, fratele geamăn al fostului președinte este liderul istoric al partidului conservator PiS și împreună cu președintele actual al Poloniei, Karol Nawrocki (foto) este prietenul și partenerul politic al AUR din România.
▶️ După renunțarea la dreptul de veto Guvernul României va mai fi doar un fel de Consiliu Județean. Constituția României care prevede că suveranitatea națională aparține poporului român va rămâne o vorbă goală. Suveranitatea națională va aparține Ursulei Von Der Leyen, care va decide în locul poporului român ce e bine și ce nu, pentru el.
▶️ Sunt șocante deopotrivă ușurința și tupeul cu care un prim-ministru al României trăncănește despre asemenea lucruri grave și fundamentale. Suveranitatea și independența au fost sensul istoriei noastre și s-a vărsat sânge pentru ele. Asemenea chestiuni nu sunt la latitudinea lui Bolojan, care se laudă în presa străină că e dispus să le arunce la gunoi.
❗️‼️ Sunteți asaltați de false subiecte care ocupă necuvenit agenda publică. Oare ce miză este pentru popor schimbarea lui Bolojan cu Predoiu sau Nazare? Ca să scăpăm de dracu’ și să dăm de tac-su? Sau dacă la rotativa de la anul Grindeanu îi va înlocui pe unul dintre cei trei, conform protocolului coaliției, care va fi diferența?
Sau cui îi pasă dacă PNL și PSD vor da afară USR din guvern, ca să împartă prada între ei, adică cele patru ministere deținute de # reziști? Ce se va schimba după toată această vorbărie?
În timp ce vorbăria despre nimic bruiază agenda publică, regimul hibrid aflat la putere continuă implacabil nimicirea României.
Autor: George Scarlat
Sursa: facebook.com





UE ..o adunătură , o coacă satanică, cuibul de vipere a Europei .. iar nenea Bolovan …tot bolovan va rămâne, până il va lua cineva de gât ..