Sfantul Stefan – a treia zi de Craciun

Sfantul Stefan – a treia zi de Craciun

0 73

In aceasta luna, in ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfantului Apostol, intaiul mucenic si arhidiacon Stefan, unul din cei sapte diaconi.
Biserica ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Stefan, simbol de credinta si de demnitate. Scrierile sfinte il evoca pe Sfantul Stefan in mijlocul unei dezbateri aprinse in legatura cu Iisus Hristos. Participantii la dezbatere erau impartiti in mai multe tabere, unii spuneau ca a fost un simplu prooroc, altii ca a fost un sarlatan iar un al treilea grup sustinea ca a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. Dintre acestia din urma Sfantul Stefan s-a urcat pe un loc mai inalt si i-a vorbit multimii mustrandu-i pe cei care nu cred in Hristos, spunand ca nu exista fericire mai mare decat sa te aliniezi la religia cea adevarata.
Cum era de asteptat, vorbele sale au fost considerate de oamenii Bisericii din acea vreme ca fiind blasfemii, erezii, nebunii. Asa ca s-a ordonat uciderea sa cu pietre.
In timp ce era lovit, Sfantul Stefan se ruga pentru iertarea ucigasilor sai, rugandu-l pe Dumnezeu sa nu le puna in carca acel pacat. Gest sublim, mai presus de orice, victima care gaseste puterea nu doar de a-si ierta calaul, dar si de a se ruga pentru mantuirea lui. Sfintenia sa a fost demonstrata, daca mai era nevoie, de faptul ca moastele sale au fost gasite la ceva vreme dupa moartea sa, iar cei care le-au gasit s-au umplut de credinta si s-au botezat.
Sfantul Stefan era evreu si a trait la Ierusalim.
Numele Stefan este de origine greceasca „Stephanos”, si inseamna „coroana”, „ghirlanda” sau „cununa” cu care erau rasplatiti invingatorii.
Sfantul Stefan este sarbatorit de toti oamenii care poarta acest nume: Stefan, Stefania, Fanuta, Fanica, Stefan, Stefana, etc.
Peste 400.000 de romani poarta acest nume si isi aniverseaza onomastica.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.