Sfanta Marina – protectoarea copiilor

Sfanta Marina – protectoarea copiilor

0 53

Dupa calendarul ortodox, in data de 17 iulie, se sarbatoreste Sfanta Marina. Timp de trei zile, 16, 17 si 18 iulie, Sfanta Marina isi trimite Circovii, un fel de spioni, pentru a supraveghea activitatea credinciosilor ortodocsi si a-i spune apoi Sfintei daca au pacatuit muncind in zilele dinaintea praznuirii ei. In vechime, credinciosii respectau cu mare grija zilele de Circovi, pentru a-si proteja turmele si araturile.
Pe cei care matura in zilele Circovilor se spune ca ii paste saracia, iar cei care se piaptana vor cheli. Circovii, impreuna cu Filipii, sunt pazitorii si ingrijitorii fiarelor salbatice. Taranii ii tin pentru a fi feriti de diverse boli, in special de epilepsie. Este perioada in care se scot ceapa si usturoiul din straturi si se strange canepa.
Sf. Marina este protectoarea sufletului copiilor morti. In special femeile insarcinate respecta aceasta zi, de frica bolilor. Este o zi buna pentru culegerea plantelor de leac, care capata proprietati magice. Mamele imparteau maturi facute din pelin, alaturi de pui de gaina, porumb fiert si flori. Cei care nu respecta aceasta sarbatoare sunt aspru pedepsiti de sfanta.

Povestea Sfintei Marei Mucenite Marina.
Aceasta sfanta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui Edisie, popa idolesc. Si dupa ce a murit mama ei, a dat-o tatal sau pe seama unei femei; facandu-se ea de 12 ani, se ruga sa invete credinta crestinilor, si a invatat-o de la crestinii ce erau din acel sat. Iar cand a fost ca de 15 ani, a poftit sa savarseasca lupta muceniciei. Daca a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a bagat-o in temnita. Peste putine zile, scotand-o, a adus-o la judecata sa si, vazand-o, s-a spaimantat cu totul de frumusetile ei. Si, intreband-o de unde este si cum ii este numele, ea zise: „Marina ma cheama, nascuta si crescuta in Pisidia; si cred in numele Domnului meu”. De aceea, nevrand ea a se lepada de Hristos, a poruncit si a fost batuta cu toiege fara mila, pana s-a rosit pamantul de sangele ei; apoi au bagat-o in temnita. Si s-a facut cutremur mare, incat se cutremura temnita, si iata a iesit dintr-o parte a temnitei un balaur suierand tare, si tarandu-se, parea ca varsa foc imprejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte si ingrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefacut aratandu-se in chip de caine negru; iar sfanta, luandu-l de par si gasind un ciocan, l-a batut pe cap si peste spinare pana l-a slabit. Dupa aceasta, fiind adusa sfanta la a doua cercetare si ramanand tare in credinta lui Hristos, a fost supusa la multe chinuri pe care rabdandu-le, ighemonul cu manie i-a taiat capul.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.