Sesiune extraordinara – vara sau toamna?

Sesiune extraordinara – vara sau toamna?

0 154

Birourile permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor se vor reuni miercuri, la ora 13,00, urmand sa discute posibilitatea convocarii unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dupa ce presedintele Traian Basescu a facut o cerere in acest sens, a declarat, luni, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu.
El a adaugat ca este posibil ca in cadrul acestei sedinte sa se ia decizia convocarii unei sesiuni extraordinare in perioada 8-11 iulie, pentru a fi dezbatuta hotararea privind prelungirea mandatului membrilor actuali ai Curtii de Conturi.
Nicolae Vacaroiu a estimat ca la nivelul comisiilor si in plen ar fi necesara o luna si jumatate pentru reexaminarea proiectului de lege privind functionarea Curtii de Conturi si numirea unor noi membri.
„Trebuie sa gasim solutii, iar singura pe care o vad viabila este prelungirea pana la sfarsitul lunii septembrie a mandatelor actualei conduceri a Curtii de Conturi. (…) Mi-e foarte greu sa cred ca lucrurile se pot rezolva altfel. Dar nu eu decid. Decizia va fi supusa Birourilor permanente reunite”, a precizat Nicolae Vacaroiu.
El a explicat ca legea privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, care a fost trimisa Parlamentului pentru reexaminare, necesita o analiza complexa.
Nicolae Vacaroiu a aratat ca la nivelul Camerei Deputatilor ar urma sa fie convocate Comisia de buget finante si cea juridica si a estimat ca acestea vor avea nevoie de cel putin zece zile pentru dezbaterea textului. Ulterior, ar urma sa fie convocat plenul Camerei Deputatilor pentru o sesiune extraordinara. Dupa adoptarea legii de catre deputati, aceasta va fi trimisa Senatului, unde va parcurge aceleasi etape, fiind trimisa mai apoi spre promulgare. La toate acestea se va adauga si termenul de cinci zile in care va putea fi sesizata Curtea Constitutionala asupra acestui text.
Presedintele Senatului a adaugat ca, in cazul in care legea va fi promulgata, va fi necesara o a treia sesiune extraordinara, de aceasta data o sesiune comuna, pentru repartizarea celor 18 posturi de consilier si nominalizarea presedintelui si vicepresedintilor Curtii de Conturi. Candidatii ar urma sa fie audiati, iar rapoartele de validare – supuse aprobarii in plen.
Avand in vedere ca acest proces ar putea necesita 6-8 saptamani, Nicolae Vacaroiu a precizat ca exista si o alta varianta, cea a convocarii unei sesiune extraordinare, in perioada 8-11 iulie, in care sa se ia in discutie proiectul de hotarare pentru prelungirea functionarii actualei conduceri a Curtii de Conturi, pana la finele lui septembrie.
Referindu-se la programul senatorilor, Vacaroiu a precizat ca, pe durata vacantei, acestia vor avea doua saptamani, in fiecare luna, activitati in circumscriptiile electorale. De asemenea, toate comisiile parlamentare vor lucra cel putin o saptamana pentru a pregati sesiunea urmatoare, cu exceptia Comisiei juridice si a celei de buget finante care vor lucra cel putin doua saptamani.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.