Se scumpeste si gunoiul

Se scumpeste si gunoiul

0 204

De azi intr-o luna se scumpeste, din nou, si ridicarea gunoiului menajer de pe la portile caselor sau din tomberoanele de langa blocuri, noul tarif fiind de aproape doua ori mai mare decat cel vechi.
Astfel, de la 5 lei de persoana, cat se incasa pana acum, taxa sare la 8,31 lei, inclusiv TVA.. Iar aici, in cazul gunoiului, nu mai poate fi vorba de stransul curelei, ca la electrica sau gaz sau apa. Ori facci un kil de gunoi pe luna, ori faci o tona, tot atata platesti.
Propunerea firmelor de salubrizare care ridica gunoiul de la persoanele fizice din Brasov a fost votata ieri in Consiliul Local si va intra in vigoare la finele lunii iulie
Marea porcarie nu consta atat de mult in faptul ca se scumpeste ridicarea gunoiului menajer, ci motivarea majorarii Majorarea acestei taxe a fost ceruta de firmele de salubrizare “Urban” si “Comprest”, cu motivatia ca, in ultima vreme, se colecteaza o canitate de gunoi mai mare decat cea care ar rezulta normal de la persoanele trecute in contractele de salubrizare.
Iar cei din Consiliul Local au ridicat in mare graba mainile, ca sa scape mai repede de sedinta si sa plece cine stie pe unde, fara sa gandeasca si ei un pic la absurditatea motivarii cererii. De unde naiba sa faca brasoveanul de rand mai mult gunoi, cand el aproape ca nu o mai poate scoate la capat cu nevoile zilnice, cumparand tot mi putine si, ca urmare, aruncand tot mai putine. Pana si boschetarii au ajuns sa se planga de putinatatea tot mai mare a celor gasite prin tomberoane. Numai cele doua firme se plang de prea multa munca, o absurditate acceptata de scumpii nostri consilieri locali, dintre care stim cine formeaza majoritatea.
Oare ce mai urmeaza la Brasov? Ce magarie se mai pregateste impotriva brasovenilor?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.