Se lucrează la simplificarea birocraţiei în absorbţia fondurilor europene

Se lucrează la simplificarea birocraţiei în absorbţia fondurilor europene

0 161
Ministerul Dezvoltării Regionale ÅŸi Turismului lucrează la un set de măsuri pentru accelerarea absorbÅ£iei fondurilor europene, ca urmare a solicitării Comisiei Europene de a simplifica birocraÅ£ia, a declarat, sâmbătă, la Oradea, secretarul de stat cu responsabilităţi pe fonduri europene în MDRT, Marcel BoloÅŸ. BoloÅŸ a afirmat că în perioada celor ÅŸase luni planificarea financiară pentru absorbÅ£ia de fonduri europene este de 788 de milioane de euro, Ministerul Dezvoltării Regionale având ca obiectiv prioritar accelerarea absorbÅ£iei fondurilor europene.
"Ne-a solicitat în mod expres Comisia Europeană să simplificăm birocraÅ£ia astfel încât să venim cu măsurile noastre în sprijinul beneficiarilor. Acest lucru se poate face pe două căi: simplificând procedura birocratică de rambursare a cererilor pe care beneficiarii le depun, venind în acest fel în sprijinul beneficiarilor, ÅŸi pe de altă parte, a doua cale este de simplificare a procedurilor pentru încheierea contractelor de finanÅ£are'', a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat.
El a precizat că persoanele implicate în absorbÅ£ia fondurilor europene vor simÅ£i efectul măsurilor în ceea ce priveÅŸte timpul de răspuns primit de la minister, atunci când ele vor solicita rambursarea cheltuielilor, dar ÅŸi în aspectele de natură tehnică pe care le întâmpină în implementarea proiectelor. ''Sunt într-adevăr lucruri aparent mărunte, dar care consumă foarte mult timp ÅŸi duc la o încetinire a procesului de absorbÅ£ie a fondurilor europene'', a menÅ£ionat secretarul de stat. Marcel BoloÅŸ estimează că în cel mult trei-patru luni măsurile care au ca scop creÅŸterea gradului de absorbÅ£ie a fondurilor europene vor fi implementate.
Dincolo de declaratii, nu putem sa nu remarcam lipsa unei vointe ferme de micsorare a birocratiei. Te astepti ca masurile sa fie implementate imediat nu in trei luni. Nu trebuiesc inventate proceduri noi, ci aplicate cele care sunt in functiune la nivelul UE, nu cele promovate de iresponsabili care au blocat sistemul ani de zile.
La acestea ar trebuiesc eliminate controalele, multe aiurea inutile, repetate absurd pe diferite faze si facute de inspectori care nu cunosc procedurile de lucru.
Prin marirea responsabilitatii, inclusiv in agentiile din teritoriu, de la primirea si analiza dosarelor, pana la aprobarea cererilor de plata, se pot elimina multe din controale si in plus responsabiliza conducerile din administratia publica locala si/sau judeteana.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.