Se interzice arderea miristilor

Se interzice arderea miristilor

0 179

Odata cu patrunderea in mijlocul verii, atat marii fermieri, cat si taranii cu doua-trei petice de pamant, se apuca, in raport de zona in care isi au pamanturile – in campie mai devreme, si cu cat urci spre munte mai tarziu – de recoltat paioasele. In urma recoltarii raman cunoscutele miristi, cu resturi de paie pe ele.
Multi obisnuiesc, ca sa scape de aceste resturi, sa dea foc miristilor, la fel cum, pentru curatirea unor pasuni si a altor terenuri intelenite, de buruieni si alta vegetatie inutila, se procedeaza in acelasi mod.
Acest procedeu insa poate provoca incendii pustiitoare pe mari suprafete agricole si prin padurile din preajma, avand in vedere si caldurile acestei veri.
Iar inafara pericolului de incendii, prin foc se distrug habitatele naturale ale unor mici animale si pasari, la fel a florii salbatice specifice, acestea avandu-si si ele rostul lor pe acolo pe unde le-a plasat natura.
In scopul prevenirii stricaciunilor prin foc – de ce sa nu ne gandim ca, in zile cu vant puternic, asemenea focuri se pot intinde pana spre localitati? – Garda de Mediu Brasov si-a trimis comisarii pe teren, impreuna cu un sever avertisment cu efect punitiv.
Astfel, pentru incendieri voluntare, amenzile sunt cuprinse intre 3.000 si 6.000 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru cele juridice intre 25.000 si 50.000 lei, putandu-se ajunge si la pedepse penale la caz de pagube grave.
Garda de mediu mai avertizeazasi asupra provocarii de incendii involuntare, din neglijenta, prin aruncarea la intamplare a chistoacelor aprinse sau prin nestingerea completa a focurilor ocazionate de picnicuri sau campari in natura.
Aceste avertismente sunt de luat in seama, nu atat pentru amenda propriu-zisa, ci mai ales pentru efectele devastatoare ale unor asemenea incendii.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.