Se închide, pentru două luni, agenția fiscală de pe strada Lungă

Se închide, pentru două luni, agenția fiscală de pe strada Lungă

0 244

In perioada iulie-august , Agenția Fiscală de pe str. Lungă nr. 14, se va închide pentru o perioadă de 60 de zile, până la data de 31.08.2022, pentru executarea de lucrări de reabilitare..
Astfel, în această perioadă, se vor executa reparații curente la acest imobil: montat lambriu, termoizolație cu vată minerală, montat tavan casetat, vopsit uși lemn, vopsit țevi cupru, reparații pereți (antimucegai) și tencuit, reparații pereți exteriori, zugrăvit cu vopsea lavabilă albă, înlocuire lămpi led, uși vizitare, montare grille ventilație, montat mochetă, tubulatură ventilație, montat ventilatoare baie, injecții infiltrații, montat uși PVC, paravan PVC, radiator, modificat instalație termică, refacere terasament și strat asfalt, pardoseală gresie exterior.
Valoarea lucrărilor este de 85.087,54 lei, la care se adaugă TVA.
Până la sfârșitul lunii august, cetățenii care vor să utilizeze direct serviciile Direcției Fiscale, au la dispoziție casieriile de la sediul Direcției Fiscale, str. Dorobanților nr. 4, și casieria de la Primăria Brașov, b-dul Eroilor nr. 8.
Reamintim că, în cazul impozitelor datorate pe anul în curs, termenele de plată sunt 31 martie și 30 septembrie. Până la 31 martie trebuia achitat și abonamentul de parcare în parcările de reședință.
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, Municipalitatea a diversificat de la an la an modalitățile de plată, astfel încât cetățenii să nu fie nevoiți să aștepte la cozi pentru a își achita obligațiile față de bugetul local.
Cea mai nouă metodă de plată, introdusă din acest an, este cea prin intermediul stațiilor de plată SelfPay, instalate în marile rețele de retail, în universități, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate, însă cetățenii pot plăti taxele și impozitele locale utilizând mai multe modalități de plată:
• On-line,cu cardul bancar, pe site-ul brasovcity.ro (necesită cont de utilizator sau cheia unică de securitate, aflată în decizia de impunere);
• On-line, cu cardul bancar, pe site-ul, ghiseul.ro (necesită cont de utilizator);
• Cu ordin de plată, în lei, prin virament bancar sau internet banking;
• Cu numerar, în lei, sau cu cardul bancar, la Stațiile de Plata SelfPay;
• Cu cardul bancar, în lei, la ghişeele Direcţiei Fiscale prin terminale de tip POS;
• Cu numerar, în lei, la ghişeele Direcţiei Fiscale şi agenţii.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.