Se coace schimbarea prefectului

Se coace schimbarea prefectului

0 274

Chiar daca aparent nu par pusi pe schimbari, liberalii brasoveni au discutat la nivelul organizatiei judetene despre o eventuala eliberare din functie a prefectului Aurelian Danu – fost aperist si democrat, precum si purtator de vorbe si cuvant al lui Geroge Scripcaru. De asemenea, penelistii vor si o serie de modificari in conducerea serviciilor publice deconcentrate. Insa, toate aceste nu au, deocmadata, o forma oficiala. Totusi, pesedistii ii ajuta pe liberali promovand idea schimbarilor atat a prefectului, prin critici aduse acestuia, dar si a directorilor institutiilor deconcentrate. Asta, spun social-democratii, pentru ca toti au fost unsi pe functii in baza unui algoritm politic, fara a tine seama de capacitatile menageriale ale celor care fusesera sefi ai institutiilor. Tot astfel, adica politic, schimbarile directorilor, dar si a prefectului trebuie facute.


Pozitia pesedistilor, dar si jocuriele timide din culisele liberalilor nu i-a lasa indifereni pe pedisti. Acestia din urma au sarit ca arsi si au adus aminte de concursuri pe posturi la deconcentrate, dar si ca PSD conduce de fapt din umbra alianta ciudata dintre PNL si UDMR.


Totusi, liberalilor nu le prea pasa de parerile fosilor lor aliati. Astfel, in urma cu ceva timp, Ioan Ghise, fostul primar al Brasovului, era vehiculat in unele cercuri liberale ca inlocuitor al lui Danu pe scaunul prefectural. „Stralucitor” in activitatea sa doar prin a nu face mare lucru in timpul madatelor sale primariale, Ghise a confirmat ca a avut o discutie in acest sens la nivelul organizatiei judetene a PNL. ?Dar, Ghise ar avea anumite „pete”? in CV, asemanatoare cu ale Monei Musca, ceea ce nu-i adduce prea multe sanse in cazul in care va fi expus ca prefect al Brasovului. In plus, presedintele PNL, Aristotel Cancescu a precizat ca atata timp cat exista o colaborare la nivel central cu UDMR, acesta ar putea fi extinsa si la nivel local. Aspect ce l-ar da favorit pe Szakal Andras, actualul subprefect, sa ii ia locul sefului actual. Insa, interpelat pe aceasta tema, acesta nu pare sa-si doreasca cu ardoare o marire in „grad”. Totodata, consilierul judetean Mihai Dontu insista pe langa seful sau de partid, Aristotel Cancescu, ca sotia sa, actualul subprefect, Adriana Dontu, este cea in drept la o eventuala candidatura.


Seful Consiliului Judetean Brasov si al liberalilor brasoveni considera, impaciuitor, ca „nu trebuie sa facem schimbari daca nu putem aduce oameni mai buni in locul celor desemnati de PD”. Cel putin deocmadata. Ramane de vazut ce se intampla dupa referendumul pentru demiterea presedintelui Suspendat din 19 mai.


Marius Ola

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.