Se apropie startul turneului de tenis de la Wimbledon; România are opt...

Se apropie startul turneului de tenis de la Wimbledon; România are opt jucătoare pe tabloul principal!

0 264

Mai sunt câteva zile până la startul turneului de tenis de la Wimbledon (2-15 iulie). Reprezentanţii României şi-au aflat adversarii din primul tur al competiţei londoneze. La ediţia cu numărul 132 a turneului de la Wimbledon, România are, în premieră, un număr-record de opt sportive la start, în timp ce la simplu masculin, singurul nostru reprezentant este Marius Copil!
Trei dintre cele opt românce aflate pe tabloul principal au fost repartizate la tragerea la sorţi de vineri pentru Wimbledon 2018 pe jumătatea superioară, dominată de Simona Halep. Numărul 1 mondial, Simona Halep, o va întîlni pe Kurumi Nara (Japonia – 101 WTA), în primul tur al turneului. Halep a mai jucat cu japoneza o singură dată, în 2014, la Indian Wells, în primul tur, când s-a impus lejer, în două seturi, scor 6-2, 6-2. Mihaela Buzărnescu se va duela cu bielorusa Aryna Sabalenka (45 WTA), Irina Begu (33 WTA), cu britanica Katie Swan (207 WTA), Sorana Cîrstea (47 WTA), cu slovaca Magdalena Rybarikova (19 WTA), Ana Bogdan (63 WTA), cu iberica Lara Arruabarrena (46 WTA), Monica Niculescu (59 WTA) cu japoneza Naomi Osaka (18 WTA), Alexandra Dulgheru (126 WTA), cu Kristyna Pliskova (78 WTA), iar Gabriela Ruse (197 WTA), cu poloneza Agnieszka Radwanska (31 WTA). Marius Copil (95 ATP), singurul român prezent pe tabloul principal îi va avea ca adversar, în primul tur, pe olandezului Robin Haase (31 de ani, 44 ATP).

Simona Halep, cea care revine pentru prima dată în competiţie după triumful de la Roland Garros, va fi implicată într-unul dintre duelurile România – Japonia ale primului tur, în timp ce Gabriela Ruse va înfrunta la debut un fost număr doi mondial…
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.