Scumpirile lui ianuarie

Scumpirile lui ianuarie

0 292

Prima luna a noului an aduce si primele scumpiri, evident, motivate de cei care le intreprind, prin deprecierea leului – dar cand s-a apreciat s-a ieftinit ceva? – prin cresterea accizelor si, mai ales, prin criza mondiala. Hai sa zicem ca e de inteles, dar pe vremuri de necriza, de ce nu se ieftinesc, macar produsele de baza? Este vorba de vreo acumulare pentru vremuri de restriste (noi nu simtim asta) sau este doar un gest avar?
Se pare ca cel mai mult se va scumpi carnea si, ca urmare, produsele din carne. Aceasta pentru ca Romania a ajuns, spre rusinea conducatorilor ei, sa importe 70% din necesar, corelat cu raportul leu – euro.
Si laptele, cu produsele lactate, se va scumpi, tot euro fiind de vina, si nu leul, nehranit cum trebuie din incapacitate manageriala, ca sa nu zic delasare sau, mai grav, reavointa. Se zice ca doar scaderea pretului la carburanti ar echilibra cumva lucrurile, dar vrabia malai viseaza.
Ca sa nu ramana de rusine, se vor scumpi si painea cu produsele de patiserie, cel mai tarziu peste vreo doua luni, cand se vor termina, chipurile, rezervele de grau.
Sa vorbim si de eventualitatea scumpirii zaharului si uleiului – si aici se termina rezervele – tot alimente de baza, la care se vehicula, in campania electorala, scaderea TVA-ului?
In ce ii priveste pe „consumatori” si pe „marii consumatori”, acestia vor trebui sa aleaga intre paine mai scumpa si rachie mai scumpa, caci si la alcool acciza creste la 750 euro/suta de litri de alcool pur, iar cu cat bautura este mai concentrata – procentajul de alcool – cu atat va creste si pretul. Astfel, un litru de vodca de calitate sau de whisky va creste cu cel putin un leu.
La strictele necesitati si la vicii se mai adauga si scumpirea tutunului si a cafelei, scumpire ce poate si ea ajunge la un leu/unitate masura.
Nu va bucurati, mai ales ca acesta pare doar varful aisbergului? Ca mai exista gigacalorie, curent electric, gaz metan si alte „fleacuri” din acestea, la voia guvernantilor care au bugetul consolidat pe doua paie la trei magari, restul capitei revenindu-le din oficiu pentru propriul consum.
Asa ca o sa traim mai bine, conform „Basescu, file de poveste”.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.