Scrisoarea lui Neacsu si biletul lui Tariceanu
Despre arhive am auzit atat de des in ultima vreme incat aproape ca simteam boarea de mucegai rabufnind din beciurile intesate de documente in neoranduiala. E drept ca, de-un timp incoace, vestile s-au mai rarit, pentru ca arhivarii CNSAS s-au cam lasat pe tanjala cu deconspirarile lor. Nici un prelat fost politist politic n-a mai fost dat in vileag, nici un politician cu trecut de turnator nu si-a mai vazut biografia expusa prin ziare.
Viteza cu care se succedau pana nu de mult dosarele colaboratorilor deconspirati a indus in mase perceptia gresita ca arhivele sunt neaparat niste biblioteci in care dosarele se aliniaza precum scheletele in dulapurile unor politicieni.
Arhivele sunt mult mai mult decat atat; prejudecatile romanilor legate de ceea ce contin ele sunt insa atat de trainice incat a fost nevoie de prezenta la Brasov a directorului general al Arhivelor Nationale. Dorin Dobrincu continua in acest fel un periplu prin tara pe traseul caruia s-au aflat deja mai multe orase mari. Scopul prelegerilor pe care le sustine este si acela de a stinge prejudecatile romanilor in privinta arhivelor nationale si judetene.
Vizita arhivarului sef Dobrincu le-a oferit specialistilor brasoveni prilejul de a se plange de infrastructura jalnica a arhivei de sub Tampa. Nu neaparat calculatoare si retele moderne de stocare a informatiei pretioase continute in documente perisabile. La Brasov, starea jalnica a dotarilor se masoara pana si in lipsa rafturilor pe care sa se depoziteze pretioasele inscrisuri.
O alta anomalie a arhivelor brasovene tine de stupiditatea unor prevederi locale care ii obliga pe cei interesati sa obtina o copie a unui document sa traverseze orasul pana la Fisc pentru a plati 50 de bani pe pagina. Cu chitanta se intorc apoi la arhiva si intra in sfarsit in posesia actului.
Ciudat cum in arhivele Brasovului comorile stau pe acelasi raft cu saracia. Locatia care conserva primul document scris, unitar si coerent, in limba romana n-are bani sa-si cumpere niste amarate de stelaje.
Poate institutia vrea doar sa se adapteze vremurilor si se dispenseaza de spatiu. Dosarele voluminoase sunt de mult pe la Parchete si pe la DNA. Viitorul inseamna daca nu miniaturizarea, cel putin reducerea drastica a dimensiunilor. Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung catre jupanul Benkner ocupa oricum mai mult spatiu decat biletul lui Tariceanu catre judele Basescu.
Vifor Rotar
