SCRISOAREA A III-A de Aristotel Căncescu. Epistolă către Klaus. Klaus Iohaniss.

SCRISOAREA A III-A de Aristotel Căncescu. Epistolă către Klaus. Klaus Iohaniss.

3 368

Iată ce spune fostul președinte al Consiliului Județean Aristotel Căncescu într-o a treia scrisoare deschisă către fostul lui coleg Klaus Iohannis. Despre ceea ce a făcut Căncescu de-a lungul timpului tot scriu de 20 de ani. Dar să vedem ce frustrări are ex-ul:

,,Klaus,
Ți-am mai scris două scrisori deschise și nu am primit nicio reacție din partea ta. Nici nu mă așteptam. M-am gândit bine dacă e cazul să-ți mai scriu una. Nu știu. Dar, ca om care te-a sprijinit să preiei PNL – în calitatea mea de atunci, de președinte al Ligii Aleșilor Locali- și să ajungi, apoi, automat, candidat la Președinția României, mai risc o dată.
Ultima.
Cu toate că, la cât ești de indolent și limitat, mă îndoiesc că vei avea o reacție.

Săptămâna trecută, cu sentințe definitive, mai mulți foști colegi de ai mei, din conducerea Consiliului Județean Brașov, au fost achitați, după ce au fost arestați și apoi șicanați timp de cinci ani de zile, pierzându-și și locurile de muncă.
Unii nu au nici acum, după cinci ani, locuri de muncă și nicio sursă de existență, trăind din mila altora.
Tot săptămâna trecută, soția unui politician din Brașov a fost achitată definitiv, după ce a stat 8 luni în arest și cinci ani în procese, pentru că că nu a vrut să-și denunțe soțul.
În Brașov două persoane au murit, la scurt timp după ce-au fost achitate prin sentințe definitive, în dosare instrumentate de DNA.
DNA Brașov, după ce cinci ani a fost condusă de un procuror dement, a ajuns să aibă peste 90% achitări.
Acest procuror, după ce a decapitat, atât conducerile Primăriei cât și Consiliului Județean Brașov și după ce a văzut rezultatele muncii sale, a fugit înapoi la Sibiu- cu un salariu de 20000 lei pe lună.
Locul lui Deca – și al altora ca el- ar fi la pușcărie, lângă fostul procuror Negulescu, dacă nu ar avea protecția ta.
Cine va răspunde pentru abuzurile sale și pentru despăgubirile care vor fi plătite persoanelor vătămate? Probabil că nimeni.

Klaus,
Ca președinte al acestei țări ai obligația constituțională să preîntâmpini aceste abuzuri și să iei măsuri, prin instituțiile statului, pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete. E vorba de sute de persoane care au suferit și mai suferă încă și de familii distruse, doar pentru ca un dement să-și pună cât mai multe steluțe pe umăr.
La Brașov, Prahova, Bihor, sunt sute de achitări, fără ca cei care au greșit să plătească în vreun fel. Pentru că au protecția ta.
Cei cu care tu trăiești în suflet- cei care acționau prin anii ‘30-‘40- erau mai umani ca tine, Klaus. Te împușcau direct, nu te mai chinuiau.
Credeam că la toate aceste abuzuri ești un simplu spectator, dar m-am înșelat. Ești, de fapt, în spatele lor. Ai ajuns să folosești mai abitir și mai abuziv ca Băsescu instituțiile coercitive ale statului.
În 2014 m-ai implorat să nu fac aeroport la Brașov, pentru că va afecta traficul aeroportului din Sibiu. Mi-ai cerut să facem, în schimb, un tren de mare viteză între Brașov și Sibiu. Te-am refuzat. După două săptămâni m-am trezit cu Curtea de Conturi din Sibiu, în control, deși CJ intra în aria de responsabilitate a Curții de Conturi Brașov. O premieră, în treizeci de ani. Simplă coincidență? GHINION- ca să te citez! Și, pentru că nu au găsit nimic pe anul în curs, m-au verificat cu zece ani în urmă, deși aveam descărcarea de gestiune.
În 2014 a venit la DNA Brașov noul șef… Și, iar GHINION ! Întâmplător, era tot din Sibiu…
La o săptămână după ce am inaugurat pista aeroportului- care reprezintă peste 50% din totalul investiției- am fost reținut de procurorii DNA.
Iar GHINION … Ai reușit din nou, Klaus.
De șase ani lucrările aeroportului Brașov sunt blocate.
Toate informațiile pe care le am, atât din mediul politic cât și al serviciilor, susțin că tu ai fost în spatele acestui abuz. Și cred!
Klaus, tu urăști Brașovul, principalul rival al Sibiului în regiunea noastră de dezvoltare. Mai rău, Klaus, tu urăști România.
Ai reușit să dezbini această țară și să-i creezi imaginea de țară coruptă și înapoiată. Andrei Marga, fostul ministru al Învățământului, are dreptate când spune că “România a devenit o prostocrație, condusă de un prost”.

Klaus,
Plângeai luna trecută de mila Codruței Kovesi, după decizia C.E.D.O. Dar, uiți, Klaus, că în România sunt sute de persoane care au câștigat la C.E.D.O., după ce au stat, nevinovate, la pușcărie, în urma unor dosare și sentințe abuzive. Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, a stat trei ani la pușcărie, nevinovat, după care a câștigat la C.E.D.O. și a fost achitat. Nu încerci și tu, Klaus, o asemenea experiență?
Sistemul- pe care l-ai creat și susținut- te va ajuta și pe tine, la sfârșit de mandat, ca și pe Băsescu, să vezi cine este adevăratul stăpân. Aristotel Căncescu”

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Bai PULALACHE tu esti un alt imbecil din Sibiu care vrei sa devii IMBECIL SUPREM ca mentorul tau NAZIST cocotat in in locul lui Basescu – alt imbebil suprem dar matelot.

    Nu-l mai LINGE in CUR pe IMBECILUL SUPREM fiindca puti ingrozitor.
    Puti a mortaciune in descompunere si potoarea pe care o emani nu mai dispare.

    • Vierme prăpădit, retardații ăștia ca tine trebuie spânzurați deoarece fac umbră degeaba pământului. Ești, mai mult ca sigur, o putoare bugetară asistată, după limbaj și mentalitate, șoldogot hoț ca analfabetul de cu scripca. Scabroasă combinație.
      Poate scăpăm de stăpânii tăi după alegeri și vor face și puțină pușcărie cele trei lighioane, așa, măcar vreo 20 de ani de căciulă.
      Retardatule, vezi că sașii „naziști” au făcut orașul ăsta pe care l-au distrus ordinarii tăi de stăpâni.
      Moldovenii tăi au adus doar mizeria lor sufletească și fizică.

  2. Viermele ăsta împuțit trebuia să putrezească la bulău. Împreună cu retardatul necalificat și buhaiul de Niță.
    Că doar praful a mai rămas pe unde au trecut ei.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.