,,Încăierare” electorală între Dunca şi Veştea pe tema lui Kadaş!

,,Încăierare” electorală între Dunca şi Veştea pe tema lui Kadaş!

0 237

Scandal de la distanţă, prin intermediul conferinţelor de presă, între senatorul pesedist Marius Dunca şi preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Adrian Veştea. Scandalul a gravitat în jurul persoanei laui Andrei Kadaş. Dunca spune că ex-liberalul şi fostul şef al Comisiei de Sănătate din Consiliul Judeţean Braşov, Kadaş l-ar fi ameninţat, Veştea spune că Dunca este născut din ,,pixul lui Dragnea”. Între timp ,,eroul” scandalului, Kadaş, după ce se autosuspendase la mijlocul săptămânii trecute din PNL a demisionat sâmbătă. Vedeţi articolul ,,Lotul Alexa trimis azi la Tribunal. Printre implicați apare numele consilierului judeţean liberal Kadaş!” http://infobrasov.net/scripcaru-vrea-sa-evacueze-o-bolnava-de-cancer-dintr-o-locuinta-a-rial-camarila-este-nesatula-inainte-de-alegeri/

Demisia acestuia a fost personal supervizatî de liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, aflat la Braşov!

Dunca a spus că a fost ameninţat de Kadas

Preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, a acuzat într-o conferinţă de presă, că ar fi primit câteva mesaje de ameninţare primite de la Andrei Kadas.

Mai exact, Dunca a precizat că în ziua în care a fost descinderea poliţiştilor la domiciliul fostei soţii a lui Kadas (13 februarie), acesta i-a transmis social-democratului un mesaj de ameninţare. „Pentru a fi sigur că ştiu de la cine este mesajul, domnul consilier judeţean Kadas mi-a transmis şi o poză cu actul lui de identitate. Eu nici măcar nu aveam numărul lui de telefon. În aceste condiţii îi solicit preşedintelui PNL Braşov, Adrian Veştea, să ia o decizie în ceea ce-l priveşte pe consilierul Kadas, care este preşedintele Comisiei de sănătate din Consiliul Judeţean Braşov”.

Întrebat de ce crede că a primit aceste ameninţări, Marius Dunca a declarat că „după descinderile din 13 februarie, din ce am văzut că scrie pe Facebook, Kadaş consideră că eu aş fi în spatele acestui demers al instituţiilor statului, ceea ce este de neimaginat”. 

De asemenea, Dunca mai susţinut că Andrei Kadas a fost tolerat de conducerea PNL şi că bănuiala lui este că firme în care este implicat consilierul judeţean ar fi obţinut contracte publice. De altfel, Dunca a „cerut public” conducerii administraţiei judeţene „să ne dea contractele pe care le-a semnat Consiliul Judeţean cu aceste firme care au apărut în spaţiul public”, făcând referire la articole de presă referitoare la acest subiect.

Totodată Dunca a mai amintit de incidentul din 2018, când primarul municipiului Zărneşti, Virgil Popa (PSD), şi-a găsit maşina de serviciu cu brezoanele şi frânele tăiate, dar şi situaţia din luna decembrie a anului trecut, când asupra casei primarului oraşului Zărneşti, Alexandru Igrişan (tot PSD), a fost aruncată o sticlă incendiară.

La conferinţa de presă a participat şi fostul prefect al judeţului, Marian Rasaliu, care a declarat că „eu consider inadmisibile atacurile anumitor persoane fizice la adresa anumitor instituţii (a făcut referire la atacul verbal la adresa Poliţiei Braşov – n.r.).  Îl rog pe succesorul meu, care, la fel, este reprezentantul Guvernului în teritoriu, să intervină în această problemă şi să clarifice ce s-a întâmplat de când anumite persoane au aruncat în spaţiul public acuzaţii la adresa anumitor instituţii”.

 Adrian Veştea: „Dunca este născut din pixul lui Dragnea”

Reacţia preşedintelui PNL a venit sâmbătă, tot într-o conferinţă de presă, susţinută de preşedintele Organizaţiei Judeţene Braşov, Adrian Veştea, spun cei de la BZB. Veştea a precizat că  nu a avut timp să reacţioneze imediat, pentru că a avut o agendă încărcată, vineri şi sâmbătă primind vizita ministrului Mediului şi pe cea a premierului Ludovic Orban.

Vedem că sunt persoane care acţionează într-un grup organizat şi care se pare că lansează acuze nefondate şi încearcă să atragă atenţia asupra PNL, care, astăzi, este cel mai important partid politic”, a afirmat Veştea. De altfel, despre preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, Adrian Veştea a spus că este „născut din pixul lui Dragnea. Nu cred că are vreo recomandare. Nu cred că în decursul timpului a avut curajul de a candida uninominal (în care să fie ales prin vot direct, nu pe liste – n.r.). Nu cred că a avut curajul de a se prezenta în faţa cetăţenilor din judeţul Braşov pentru a obţine voturile. Lucrul acesta nu îl spun doar eu, la nivel declarativ, ci rezultă din orice sondaj sau cercetare sociologică”.

Liderul liberalilor braşoveni a precizat că Marius Dunca a ieşit cu acuze şi în campania electorală pentru alegerile europarlamentare de anul trecut. „Atunci a spus că eu sunt vinovat de faptul că nu s-a îndiguit Bârsa, deşi ei erau la guvernare şi era un contract semnat pentru aceste lucrări, că aeroportul nu se face din cauza lui Adrian Veştea. El se activează, de fiecare dată, în prag de campanie electorală. Sunt o persoană care nu a fost implicată în nici un scandal”, a declarat Veştea.

Pe de altă parte, Veştea a ţinut să-i amintească lui Dunca faptul că PSD are reprezentanţi în toate comisiile Consiliului Judeţean Braşov, iar în aceste structuri, deciziile au fost aprobate cu unanimitate de voturi. „În cei aproape 4 ani de mandat în fruntea Consiliului Judeţean Braşov am adoptat hotărâri de CJ cu unanimitate de voturi, într-o proporţie de peste 95% din totalul celor adoptate. O singură hotărâre a căzut la vot în cei 4 ani de mandat, cea referitoare la plafonarea salariilor angajaţilor CJ Braşov, reluată şi adoptată ulterior! Partidul Social Democrat are reprezentanţi în toate comisiile de specialitate ale CJ Braşov, care au votat aceste hotărâri şi s-au implicat activ în activitatea tuturor comisiilor de specialitate din CJ! Preşedintele de comisie este ales dintre consilierii care fac parte din comisia respectivă, nu este propus de către preşedinte, iar dl Kadas este preşedinte al comisiei de sănătate de 4 ani şi cu votul consilierilor PSD! Prin urmare, astăzi să vii să acuzi, după 4 ani, că se fac «învârteli» în Consiliul Judeţean, într-o comisie sau alta, este doar o încercare disperată de a atrage voturi, sau atenţie, dar şi o dovadă de ipocrizie fără margini!  Îl înştinţez pe dl Dunca că vremurile s-au schimbat, că la CJ Braşov adoptăm hotărâri cu unanimitate de voturi şi că are colegi, oameni de bine şi dedicaţi comunităţii, care sunt parte din aceste decizii”, a declarat liderul liberalilor braşoveni.

Nu în utimul rând, Veştea a anunţat că „dezaprob aceste  abordările domnului senator Dunca şi în perioada următoare îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în judecată pentru toate afirmaţiile defăimătoare făcute la adresa mea, afirmaţii preluate, în mare parte,  de persoane din presa locală sau naţională. Orice asociere va fi făcută din acest moment, fără probe şi fără dovezi, ci în baza unor simple speculaţii”.

În ceea ce priveşte schimbul mesajele la care făcea referire Dunca, Adrian Veştea consideră că „dacă anumiţi oameni îşi permis să îşi transmită mesaje într-un anumit fel, înseamnă că se cunosc foarte bine. Nu  Adrian Veştea este responsabil pentru ce fac unii sau alţii sau ce mesaje îşi transmit”.

La două zile după ce s-a autosuspenda,  Kadaş a demisionat din PNL

Analizarea de către PNL Braşov a situaţiei lui Andrei Kadas nu a mai avut loc,  după ce acesta a demisionat din partid. Şedinţa Biroului Permanent Judeţean a fost programată iniţial pentru data de 20 februarie – zi în care Kadaş se autosuspendase – apoi a fost amânată de două ori, desfăşurându-se sâmbătă, 22 februarie, în prezenţa  preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban.

Referitor la acest scandal, secretarul general al PSD Braşov, Dragoş David, a declarat că în aceaşi zi a fost depusă demisia lui Andrei Kadas din PNL. „În aceste condiţii, noi am luat act de decizia lui şi nu mai aveam ce să discutăm. Începând cu data de 22 februarie, Andrei Kadas nu mai este membru al Partidului Naţional Liberal”, a declarat Dragoş David.

Amintim că pe data de 20 februarie Kadaş se autosuspendase din PNL Braşov. Vedeţi articolul Andrei Kadas s-a retras din PNLhttp://infobrasov.net/?s=kadas+

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.