Scriitorul Nicolae Dan Fruntelată s-a petrecut dintre noi de Sfanta Treime!

Nicolae Dan Fruntelată, scriitor și publicist de cursă lungă și de „cursă de fluturi”, s-a petrecut dintre noi pe data de 13 iunie, 2022, de sărbătoarea Sfintei Treimi, urcând la cele veșnice.
Om bun și puternic, naționalist și oltean „până-n prăsele”, constructor de gazete, de cărți, de viață în limba română, inima lui mare a bătut până la capăt pentru idei și oameni în care a crezut.
Ne-a lăsat moștenire toate cuvintele de iarbă treierată de aerul amintirii și de iubiri fără leac.
Azi alegem din ele un final de cântec „de petrecătură”:

Începe vara, începe moartea
se termină aerul tatălui meu
ca doi străini ne petrecem în marea
unui dor care doare mereu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Prin publicistica sa, Dan Fruntelată a întruchipat acea nevoie de atitudine și de angajament care înnobilează tradiția intelectualității românești și fără de care țara noastră n-are nicio șansă de a-și recupera valorile.
A fost redactor-șef la „Viața studențească” și „Amfiteatru”, apoi la „Scânteia tineretului” – publicații la care au debutat și s-au format foarte mulți tineri jurnaliști. Dintre aceștia – și nu din alții – avea să se nască pleiada de elită a presei românești de la sfârșitul secolului trecut, validată ca atare inclusiv în perioada postdecembristă.
La începutul anilor ^70 eram student la Cluj și în timpul liber lucram în subredacția celor două reviste studențești, alături de Cornel Nistorescu, Ion Buduca, Augustin Cupșa și mulți alții. În acea perioadă, redactorul șef Niculae Stoian, succedat la conducere de Dan Funtelată, concepuseră revistele studențești ca pe o veritabilă școală de presă, deschisă studenților telentați din toate centrele universitare. Multe dintre numele consacrate ale presei de astăzi au trecut prin acea școală sui generis.
După ’90, indiferent de parti pris-urile fiecăruia, Dan Fruntelată a rămas pentru foarte mulți dintre noi un nume despre care gândeam cu un respect nedisimulat.
Avea o formidabilă capacitate asociativă, construia punți pe care se puteau întâlni caracterele cele mai diverse. Cel mai recent episod a fost întâlnirea din octombrie 2020 a celor care am lucrat la revista „Viața Studențească” în anii ’70. Acea întâlnire a fost pentru Dan Fruntelată una dintre ultimele prezențe fizice într-un asemenea anturaj.
Nu i-am putut spune nici atunci, nici în anii mai îndepărtați, nicio frântură din gândurile pe care abia acum le rostesc cu voce tare.
Chiar dacă știa bine cât respect îi port. Dar, așa e un făcut – să vorbim de bine oamenii doar atunci când nu mai sunt printre noi, deși vorbele au sens și valoare doar dacă ne-ar fi auzite. La auzul tristei vești, un fost coleg scria pe grupul celor de la „Scânteia tineretului & Tineretul liber” „Dumnezeu să-l ierte și să ne ierte și pe noi că n-am știut să-l prețuim pe măsura talentului său!”.

Share on Facebook

Tweet

Follow us