Scorusul, minunea toamnei
Imbracat, primavara, in frunze de un verde stralucitor ca smaraldul, vara izbucneste in inflorescente albe ca valurile mireselor, pentru ca toamna sa se incarce de ciorchini cu fructe rosii precum rubinul. Hrana preferata a multor pasari, scorusul ii este si omului de folos, intr-o suferinta cu care se lupta greu: inflamatia ganglionilor limfatici. Plin de seve vindecatoare, el isi ofera cu generozitate spre folosinta intreaga faptura: frunzele, scoarta si fructele, fiecare dintre ele avand un timp optim de recoltare. Frunzele adunandu-se vara, pana in luna august, si uscandu-se ulterior la umbra, asezate intr-un strat subtire.
Scorusul cu cea mai mare putere de vindecare este cel care creste la margine de padure, urcand pana la 2400 de metri. Exista si un scorus cultivat, de gradina, planta decorativa des intalnita prin parcuri si pe marginea strazilor din orasele vechi, de provincie. Fructele lui inveselesc peisajul mai ales toamna si iarna, cand frunzele cad si bobitele purpurii alunga mohoreala anotimpului.
Fructele scorusului se recolteza toamna, din sepembrie si pana in noiembrie, prin ruperea integrala a ciorchinilor cu boabe rosii. Se usuca in cuptor, la 35-40 de grade, vreme de 3-4 ore, apoi se ridica temperatura la 60 de grade. Scoarta se recolteaza tot toamna, rupandu-se ramuri vechi de 2-3 ani care se jupoaie cu un cutit. Se usuca in locuri bine aerisite.
Intrebuintarea scorusului ca planta medicinala coboara in urma cu sute de ani, pana la Hippocrate, care il recomanda ca medicament astringent in deranjamentele intestinale. Cercetari recente dovedesc insa ca planta are o compozitie chimica extrem de bogata, care ii multiplica insusirile curative: tanin, zaharuri naturale, acizi organici, carotenoide, ulei eteric, saruri minerale, o cantitate uriasa de vitamina C.
Scorusul este folosit in medicina naturista pentru: Tuberculoza, inflamatii ganglionare, carente vitaminice, reumatism.
