Scoala incepe pe 24 SEPTEMBRIE!?

Scoala incepe pe 24 SEPTEMBRIE!?

0 195

Vor nu vor, elevii vor avea parte de o vacanta prelungita in acest an. Asadar, prima zi de scoala a anului scolar 2009/ 2010 se lasa asteptata.
Noul an scolar ar putea incepe pe data de 24 septembrie 2009. Aceasta situatie ar putea deveni realitate daca sindicatele din Educatie vor fi de acord ca cele 10 zile de concediu fara plata pe care bugetarii trebuie sa le ia, obligat-fortat, sa fie luate chiar de la inceputul anului scolar.
Elevii ar putea afla marti daca vacanta li se prelungeste cu zece zile – scrie Gandul. Atunci va discuta ministrul Andronescu cu federatiile sindicale din invatamant, ca sa stabileasca planul de masuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Reprezentantii Federatiei „Alma Mater” si ai Federatiei Sindicatelor Libere din invatamant au declarat pentru Antena 3 ca nu s-a luat o decizie in acest sens.
„Anul scolar este an scolar, are un numar de zile si pentru fiecare zi exista o planificare (…) Orice zi e o zi pierduta pentru scoala”, a declarat ministrul Educatiei, care nu este de acord cu aceasta situatie.
Totusi, exista voci care sustin prelungirea vacantei.
„Ar fi cea mai buna varianta. Decat sa luam zece zile de concediu fara plata in timpul anului scolar, mai bine sa amanam inceperea cursurilor. Macar copiii sa aiba ceva de castigat din asta, iar materia ar fi mai usor de recuperat decat daca am intrerupe orele la mijlocul semestrului. Asteptam sa vedem ce ne va spune ministrul Educatiei si vom discuta aceasta idee cu restul colegilor. Oricum, nu ne poate obliga nimeni sa muncim fara bani”, a declarat pentru Gandul Constantin Ciosu, secretarul general al Federatiei Educatiei Nationale.
Pe de alta parte, daca privim lucrurile din perspectiva profesorilor, acest concediu general nu este o solutie agreata.
„Nu ma pot gandi la prelungirea vacantei cu 10 zile, intrucat foarte multe familii bugetare provin din sistemul de invatamant. Si daca doi oameni nu iau salarii, acest lucru ar insemna un dezastru”, a explicat sindicalistul.
El a subliniat ca trebuie gandita bine perioada in care se acorda cele 10 zile libere fara plata, astfel incat cei doi membri ai familiei sa nu fie liberi in aceasi timp.
Fiecare minister va decide, impreuna cu angajatii, modalitatea ajustarii cheltuielilor cu personalul, avand la dispozitie acordarea de zile libere, reducerea programului de lucru sau micsorarea temporara a salariului, a declarat, sambata, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.