Sarbatoarea Sfantului Andrei

Sarbatoarea Sfantului Andrei

0 154

Ziua de 30 noiembrie este trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Astfel, se uneste spiritual? sarbatoarea Bisericii romane cu sarbatoarea Romaniei. Crestinismul nostru, al romanilor, este de origine apostolica, iar aceasta i se datoreaza Sfantului Andrei. Asa se explica si faptul ca el este unul dintre cei mai populari sfinti ai nostri si ca numele lui este viu nu numai in evlavia, ci si in folclorul romanesc.


?


Cine a fost Sfantul Andrei

Sfantul Andrei, „cel intai chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre „ucenicii” Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1,29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: „Iata Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1,36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus i-a observat si i-a intrebat: „Ce cautati?” La care ei au zis: „invatatorule, unde locuiesti?” El le-a zis:? „Veniti si veti vedea”. Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca „a gasit pe Mesia” (Ioan 1,41).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.