Săptămâna luminoasă! Ce-i mâna pe ei in luptă, Ce voia acel apus?

Săptămâna luminoasă! Ce-i mâna pe ei in luptă,
Ce voia acel apus?

2 669
Cum să gândeşti şi să rosteşti” din Taxi„, înainte de cel mai mare praznic al creştinătăţii, că Dumnezeu preferă LEMNUL? O fi acesta sau n-o fi cântec, dar mi se pare că e cu… cântec in saptamana rastignirii pe cruce. De lemn !! Altminteri cum să înţelegi că nişte artişti, creatori, oameni presupus sensibili şi atenţi la subtextualităţi, la conotaţii şi la mesaje subtile, se folosesc imagistic de pretextul unei bisericuţe de lemn în replica marii catedrale?
Laitmotivul cântării, accentul carevasăzică, nu mai este bisericuţa modestă, ci preferinţa Lui Dumnezeu pentru lemn. Hm! Ei, asta-i! Cum ce-i place Lui Dumnezeu!? Cine ar putea alcătui o listă de preferinte cu ce-i place lui Dumnezeu şi ce nu?
Ceea ce ştim sigur este că iubeşte omul… Pentru că altfel, dacă şi la El o fi existând suferinţă, atunci cred că suferă grozav pentru neiubirile noastre. Pentru tot veninul acesta care a inundat sufletul! Pentru toate separaţiunile acestea pe care nu mai contenim să le tot facem. Noi şi voi! Mereu şi mereu trebuie să existe un „noi” şi un „voi”. Între copii şi părinţi, între copii şi copii, între părinţi şi părinţi, între vecini şi vecini, între colegi, între sate şi între state. Noi şi voi! Cea mai mare şi mai dureroasă criză a umanităţii este criza de om!
De fapt, până la urmă ce este rău în faptul că Biserica Ortodoxă, ca Biserică Naţională, va avea o catedrală mare, monumentală, spectaculoasă? Biserica din lemn -Buzesti MARAMURES
Cum i-ar fi stat lângă ditamai Palatul Parlamentului, tremuratura unei bisericuţe pipernicite, amărâte şi… din lemn? Probabil că unii ar fi exultat privind imaginea asta caricaturală. Şi apoi, iată, cu bani mulţi şi în totalitate de la toti contribuabili  s-a facut o Arenă Naţională, şi bine că s-a făcut. S-a construit o clădire nouă pentru iubitorii de operetă, şi bine că s-a construit. S-a reconstruit, tot cu bani mulţi şi tot de la contribuabili, Teatrul Naţional, şi ce bine arată. Dar s-au aruncat pe apa sâmbetei o grămadă de bani cu nişte închipuite autostrăzi ori cu alte bazaconii şi furăciuni şi nu am văzut atâta supărare şi înverşunare !. N-a făcut nimeni cântecuţe manifest… Revin, dacă iubitorii de fotbal au dreptul la o arenă naţională, dacă iubitorii de teatru au dreptul  să se bucure de un teatru naţional, dacă iubitorii de operetă au dreptul să se încânte într-un teatru naţional de operetă, credincioşii ortodocşi de ce nu au şi ei dreptul să se roage într-o catedrală? Care se construieşte, în fond, din bănuţul lor ajuns acolo de la ei pe două căi: odată prin fondul public, pe care ei îl alcătuiesc, şi încă odată prin bănuţul pe care îl donează sau îl dau la biserică sub diferite alte forme. Şi ce, este cumva proprietatea lor?  Ori este, precum Marele Voievod cel Sfânt zicea: a urmaşilor, urmaşilor lor!
Mă întreb, retoric, desigur, cine sunt cei care se tot agită inflamaţi de inaltarea acestei catedrale, dar cred ca s-ar cuveni să se întrebe şi ei cine îi inflamează ?
Eu daca nu agreez ceva, atunci e denumirea de Catedrala Mântuirii Neamului. Atenţie, nu construcţia, ci denumirea, total improprie, infatuativă, ba chiar cu oarecari nuanţe eretice. Cred că asta a şi atras atâtea antipatii. O catedrală, oricât de frumoasă şi de impunătoare, nu mântuieşte pe nimeni, darămite un neam! Dincolo de ce crede  burduhanosul Patriarh, Mântuirea este, după înţelegerea noastra, o lucrare complexă a omului cu el însuşi şi cu Dumnezeu; nu ţine de ziduri, de clădiri sau de alte mofturi exterioare. Având în vedere, însă, că va avea unul dintre hramuri al Sfintei Înălţări, care este şi Ziua Eroilor (ce frumos!), de ce nu s-ar numi chiar aşa: Catedrala Înălţării? Mi s-ar părea mult mai soft … duhovnicesc, şi nu cred că şi-ar împuţina nici importanţa, nici frumuseţea. Pentru că în plan arhitectonic va fi monumentală. O vor admira pizmaş şi tăcut chiar şi cei care astăzi cârtesc. Aşa e lumea!
Reamintesc un fragment din replica aceea: …Problema voastră-i Catedrala,/ dar nu de ea ni-i goală ţara,/ ci dCATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI3e cei care s-o iubească,/ iar nu furând-o, s-o hulească!
Toţi criticii acestui proiect şi toţi neîmpăcaţii, dacă s-ar duce într-o excursie într-o ţară importantă pentru ei unde ar descoperi un astfel de monument, odată întorşi acasă parcă-i văd câte ar avea de povestit despre el şi câte poze ar aduce, iar acolo fiind nu cred că şi-ar propune, ha, să le amintească locuitorilor acelei ţări cum că… “Dumnezeu preferă lemnul, lemnul şi spaţiile mici”.
Nu aştept cu sufletul la gură momentul inaugural al Catedralei, dar când va fi gata, voi merge negreşit să mă închin şi să mă bucur că, iată,  în vremuri aşa de neguroase, s-a făcut ceva important, mai cu seamă pentru cei care vor veni după noi. Că doar nu le-om lăsa numai păduri defrişate, industrii şi economii devalizate, anchete şi dosare DNA, conflicte de toate felurile, lume ravasita şi peste toate un cântecel prin care să le spunem că“Dumnezeu preferă lemnul, lemnul şi spaţiile mici (!?)”. (Preacucernicul)

COMENTARII

    • Personal ,nu trebuie sa ma mai documentez,cand e vorba de Eminescu…După moartea Lui , hăt prin 1924, Ioan Slavici povestea, în revista Arhitectura, cum a decurs procesul creativ:„Când a sosit la Bucureşti vestea că Curcanii noştri au cucerit reduta Griviţa, Eminescu şi eu am chibzuit să publicăm în Timpul un articol, în care arătam că Ştefan-Vodă cel Mare, de fiecare victorie câştigată pe câmpul de război, zidea întru mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire, şi stăruiam ca românii din zilele noastre să ridice şi ei o catedrală la Bucureşti, unde nu e nici o biserică mai încăpătoare, în care mai mulţi creştini să se roage împreună pentru binele obştesc”.
      Propunerea a fost mușcată imediat de înalții prelați ai epocii, ideea plutind cumva în aer de ceva vreme, pentru că fiii boierilor tânjeau după catedralele franțuzești și nemțești. Dar acum momentul era propice, iar numele ilustre ale celor doi inițiatori erau numai bune pentru un lobby ca la carte. Dimitrie Ghica, fiul unui fost domnitor pământean, era la acel moment președintele Senatului. S-a pus pe treabă și a făcut imediat ceva: o comisie, un comitet! Tot Slavici povestea, în stil sec, ca vinul roșu, cum s-au desfășurat lucrurile:„Comitetul s-a înfiinţat, mişcarea s-a pornit şi banii au început să se adune; deodată însă zelul s-a potolit şi totul a rămas baltă….” În traducere: banii s-au cheltuit, dar ideea a rămas,tot pe undeva. Un alt politician, D.A. Sturdza, a încercat și el să continue proiectul pe când era ministru al cultelor. Chiar s-ar fi împrumutat vreo cinci milioane de lei-aur pentru proiect. A ales și locul și tot, dar, când să înceapă, guvernul s-a schimbat, iar banii au dispărut din nou. Așa că proiectul a ajuns pe masa Primăriei București, care l-a tratat cam cum se tratează azi autostrada suspendată…
      In zilele noastre acad, Nicolae Manolescu, Presedintele Uniunii Scriitorilor (intampltor mi-a fost si profesor) consideră o exagerare gestul Patriarhului Daniel, de a se folosi de numele poetului: „Bietul Eminescu s-ar întoarce în groapă dacă ar vedea câţi se folosesc de ce a spus el. Nu are nicio legătură Eminescu cu Catedrala Neamului, chiar dacă ar fi avut ideea asta“. Criticul literar este de părere că astăzi suntem un stat laic, în care puterile sunt separate şi în care religia nu ar trebui să se amestece în treburile politice şi că prin aceste declaraţii „noi ne trezim încă în secolul XIX, “.(Preacucernicul)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.