Sanpetru de vara
Sfintii Petru si Pavel stau pe luna, de-o parte si de alta a acesteia. Sf. Petru este detinatorul cheilor de la poarta si de la incaperile Raiului, dar si mana dreapta a lui Dumnezeu. Petru este cel care stapaneste piatra, grindina si este patronul agricultorilor.
Sarbatoarea sfintilor Petru si Pavel se tine timp de trei zile.
O legenda spune ca odata, in timp ce sfintii se aflau pe pamant, au intrat intr-o carciuma. Au gasit acolo o multime de oameni in mijlocul unei petreceri si s-au alaturat si ei jocului. Dupa ce au obosit, si-au dat seama ca nu le-a placut si, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au facut sa petreaca, au hotarat ca de ziua lor sa se posteasca.
Mosii de Sanpetru
La Sanpetru de vara apar licuricii. Acestia sunt de fapt scanteile cazute pe pamant dupa ce sfantul plesneste din biciul sau. Sf. Petru trimite licuricii pentru a-i indruma pe cei pierduti in padure. In aceasta zi se fac pomeni pentru cei morti (Mosii de Sanpetru). Oamenii respecta ziua Sf. Petru si pentru a tine lupii departe de animale.
In calendarul popular, 30 iunie este cea de-a doua zi a sarbatorii lui Sanpetru. Oamenii o respecta de frica lupilor, a trasnetelor si a grindinei.
Credinte populare
Sanpetru de Vara, divinitate care indica in Calendarul popular miezul verii agrare si perioada secerisului, a preluat data de 29 iunie si numele Sfantului Apostol Petru din Calendarul crestin. In Panteonul romanesc, Sanpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sanpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditiile populare, Sanpetru apare ca personaj pamantean, dar si ca divinitate celesta. Se spune ca in vremurile imemoriale, cand oamenii erau foarte credinciosi, Sanpetru de Vara umbla singur pe pamant sau insotit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea deciziilor. In povestirile si snoavele populare, Sanpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul; i se intampla lucruri hazlii pentru calitatea lui de sfant (i se fura caii sau boii chiar in vremea aratului, petrece si joaca la carciuma, are o draguta pescarita, se imbata si este batut de oameni); intra sluga la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe pamant si altele. Fiind credincios, harnic si bun sfetnic, Sanpetru este luat de Dumnezeu in cer, unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste camarile ceresti, imparte hrana animalelor salbatice. Local, sarbatoarea este anuntata de anumite repere terestre sau cosmice: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei si altele.
Laura Moise
