Sangiorzul vacilor (II)
Sangiorzul, ipostaza populara romaneasca a sfantului crestin, este stapanitorul vremii calde, sfantul cel mare peste campuri, inverzitorul naturii si semanatorul tuturor semintelor, cel ce infrange vrajitoarele si le zadarniceste actele magice, in special pe cele de luare a manei laptelui, protejand astfel cirezile si turmele, cel ce arata alesilor comorile, smulgandu-le de la diavol, chezasul tuturor tocmelilor si patronul tinerilor si al armoniei familiale.
Sarbatoare dedicata Manecatoarei
Sangiorzul vacilor este o sarbatoare dedicata Manecatoarei. Atat de intemeiata era credinta si spaima oamenilor ca strigoii vii, care in aceasta noapte isi parasesc trupurile, se bat cu limbile melitelor la rascruci si hotare de drum, apoi vin si intra din nou in trupurile lor, ca sa ia „mana vacilor, rodul campului, visul fetelor si norocul baietilor”, incat in aceasta noapte, pentru a-i speria si pune pe fuga, pentru a contracara farmecele vrajitoarelor, tot satul participa la niste contrafarmece si mijloace de lupta, pentru a se apara de fortele malefice. In primul rand era zgomotul – strigate puternice, chiuituri, tulnice, buciume. Se ascundeau limbile de melita pe care calareau strigoii sau se ungeau cu usturoi, mai mult chiar, se folosea o unsoare facuta din usturoi si plante apotropaice ( pelin, leustean, boz, odolean, rostopasca). Pentru a tine departe strigoii si a apara gospodaria, cu aceasta unsoare se ungeau pragurile usilor, portile, ferestrele, fantana, vitele si oamenii.
Traditii populare
Traditia populara spune ca cine se plimba dimineata, inainte sa rasara soarele, prin holdele pline de roua, va fi sanatos. In aceasta noapte se deschid cerurile, pentru a da putere pomilor sa infloreasca. Pentru ca Sfantul Gheorghe este stapanul verii, oamenii planteaza in fata casei un pom verde. Daca acesta se prinde, spun ca pomul le-a fost dat de Sfantul Gheorghe.
Pentru a fi ageri si sanatosi tot anul, oamenii se bat cu urzici. In aceasta noapte oamenii nu dorm, pentru ca altfel vor fi somnorosi tot anul.
Sarpele alb este o prezenta des intalnita in credintele acestei zile. Se spune ca cel care cauta comori trebuie sa se uite intr-o apa curgatoare pana vede un sarpe alb. Acestuia trebuie sa ii taie capul cu un ban de argint. Capul trebuie ingropat in pamant si deasupra lui trebuie sadit usturoi. Daca omul respectiv va manca din acel usturoi inainte de Sf. Gheorghe, va putea intelege limba animalelor si pasarilor, iar uneori va putea auzi chiar cum creste iarba.
Conform altor obiceiuri, banul de argint cu care a fost taiat capul sarpelui alb se va intoarce intotdeauna la stapanul sau, indiferent de cate ori va fi cheltuit. La fel, daca pui in gura sarpelui omorat un catel de usturoi, vei putea vedea strigoii cum fura laptele vacilor.
„Focul viu”
Pentru a avea noroc, in ajunul Sf. Gheorghe, oamenii fac „focul viu”. Acesta este aprins de feciori necasatoriti, prin frecarea lemnelor uscate. Scopul acestui foc este acela de a purifica spatiul de fortele malefice, de a indeparta vrajitoarele si pagubele provocate de natura. Spre deosebire de focul obisnuit, aprins cu amnarul sau chibritul, „focul viu” este aprins cu ajutorul lemnelor uscate, prin rotatia lemnului moale pe lemnul tare. Oamenii sar peste acest foc, spunand formule magice. Focul ramane aprins pana cand turmele coboara de la munte. Din cenusa focului viu amestecata cu alte plante, se pregatesc medicamente pentru boli de piele. Se spune ca in aceasta noapte apar flacari deasupra locurilor unde sunt ingropate comori.
