Sâmbătă, 26 aprilie, va fi zi de doliu național în România, în memoria Papei Francisc
Decizia a fost aprobată în ședința de Guvern de astăzi, iar sâmbătă, în ziua înmormântării Suveranului Pontif, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, partidele politice, instituțiile de învățământ și de cultură vor arbora drapelul României în bernă. Posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură trebuie să își adapteze programul în mod corespunzător. Între timp, pelerini din toată lumea se strâng la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc. Credincioșii catolici din Brașov pot participa la un recviem în limbile romană și maghiară. Slujba în limba română va avea loc, vineri, de la ora 18.00, la Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din cartierul Astra. Recviemul în limba maghiară va avea loc tot vineri, însă de la ora 19.00, la Biserica Romano-Catolică Sfinții Apostoli Petru și Pavel de pe strada Mureșenilor.
D.D.
Despre moartea papei:
https://www.facebook.com/daculortodox/videos/1035862985429857/
Culmea prostiei: sa declari zi de doliu național într-o tara majoritar ortodoxă, la moartea unui eretic papistas!