Salvamontiștii și cabanieri asaltați de persoane ce vor să fugă de Covid...

Salvamontiștii și cabanieri asaltați de persoane ce vor să fugă de Covid 19. Răspunsul: ,,Nu ne forțați să vă înlesnim o amendă!”

0 61


Cabanierii de pe Creasta Făgarașului au fost asaltați de o adevărată ploaie de telefoane date de cei care cred că în vârful muntelui ar putea scăpa de coronavirus anunță stiri de brașov. De o săptămână telefoanele sună continuu la cabane, iar apelanții se întrec în oferte pentru un loc de adăpost în vârf de munte. Salvamontiștii le transmit celor care s-au gândit să se refugieze în vârful muntelui că toate cabanele sunt în acest moment închise, ca și traseele montane. Ordinul este clar, pentru toți cabanierii, să nu primească pe nimeni în unitățile pe care le administrează. În plus, toți turiștii găsiți pe trasee vor fi amendați de salvamontiști. Aceștia din urmă le-au transmis celor care s-au gândit „să ia drumul muntelui” pentru a scăpa de COVID-19 :
„NU sunteți în siguranță pe munte, ci acasă! Nu ne forțați să vă înlesnim o amendă, tocmai acum, când au crescut substanțial!”.

Mesajul salvamoniștilor:

„În contextul pandemiei care a început deja să facă ravagii și în țara noastră, ne confruntăm cu un fenomen nou, care poate genera probleme.
Cabanierii din creasta Făgărașului, ca și cei de la baza muntelui, au început să fie asaltați cu insistență cu telefoane date de viteji care s-au gândit că în munte nu ar fi risc de infectare… și ce tare ar fi să mergi la munte în perioada asta!

Am vrea să le comunicăm bravilor munțomani (doar munțomani pot fi, în niciun caz montaniarzi) că toți colegii noștri sunt implicați în activități care preupun un anumit grad de risc de contaminare. Traseele montane sunt închise, la fel și cabanele, care nu au voie să primească turiști. Am renunțat la patrularile preventive, pentru a ne putea concentra în alte domenii dictate de moment, tocmai bazându-ne pe bunul simț, responsabilitatea și spiritul civic al celor care merg pe munte.

Credeți-ne că nu ne-ar face nicio plăcere să ne intersectăm cu NIMENI până nu se normalizează situația. Nu se știe ce schimb de virusuri facem, având în vedere activitatea noastră sau a dumneavoastră… NU sunteți în siguranță pe munte, ci acasă!
Nu ne forțați să vă înlesnim o amendă, tocmai acum, când au crescut substanțial!
Vă mulțumim pentru înțelegere!”,
au scris salvamontiștii din Argeș pe pagina de Facebook.
Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.