Salarii si mai mici pentru profesori in 2009

Salarii si mai mici pentru profesori in 2009

0 221

La mariri inainte, la reduceri salariale inapoi. Daca atunci cand este vorba de mari salariale cei mai castigati sunt persoanele cu functii mari, atunci cand este vorba de reduceri salariale tot ce orapsiti au cel mai mult de pierdut. Asa se intampla si in aceasta perioada.
Ieri, Ministerul Muncii a trimis sindicalistilor propunerea privind Legea salarizarii unice. In urma acestei propuneri, coeficientii de ierarhizare din proiectul Legii salarizarii unice se micsoreaza cu pana la 25%. Cei mai afectati de aceasta hotarare ar putea fi profesorii, al carora salariu a scazut in ultima perioada.
Astfel, pentru un cadru didactic cu o vechime de 40 ani in invatamant, salariu va ajunge sa depaseasca cu putin 2400de lei, cu 280 de lei mai putin decat pana acum. De asemenea, se mai propune acordarea unui echivalent in bani al unui sandvici (aproximativ 6 lei) profesorilor debutanti.
„Este ingrozitoare propunerea lor, ne afecteaza foarte mult si noi avem semnat un acord cu acesti ministri”, a declarat in presa centrala Liviu Pop, secretar al Federatiei Sindicatelor Libere din invatamant.
Interesant este daca si alesii acestui mandru popor isi vor face reduceri salariale.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.