S-a trezit BEC – sesizează erori în centralizarea rezultatelor la alegerile locale

S-a trezit BEC – sesizează erori în centralizarea rezultatelor la alegerile locale

1 189

Biroul Electoral Central a dispus sesizarea Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, „pentru luarea măsurilor legale care se impun” după ce a constatat din nou că procesele verbale pentru centralizarea rezultatelor la primării și consiliile locale conțineau greșeli.

Concret, este vorba despre hotărârea Biroul Electoral Central emisă joi, 15 octombrie, „pentru rectificarea procesului verbal n3 3666/BEC/2020 din 14 octombrie 2020 privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea consiliilor locale din data de 27 septembrie 2020 și a procesului verbal nr 3667/BEC/2020 din 14 octombrie 2020 privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea primarilor din data de 27 septembrie 2020 + 11 octombrie 2020, precum și pentru sesizarea Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale”.

La sfârșitul săptămânii trecute, respectiv vineri 9 octombrie, au fost emise două procese verbale privind centralizarea pe țară a voturilor la consiliile locale și la primării, care nu conțineau însă date rezultatele pentru consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și nici rezultatele pentru alegerea primarilor de sectoare din capitală.

Printr-o hotărâre a BEC de marți, 13 octombrie, s-a dispus emiterea a două noi procese verbale, care să includă aceste date, respectiv „așa cum au fost consemnate în procesele verbale pe suport hârtie predate (…) până la data de 9 octombrie”, pentru consiliile locale, și „până la data de 12 octombrie”, pentru primăriile de sector.
Au rezultat două noi procese verbale, datate 14 octombrie.

Problema, greu cu… adunarea
„Directorul general al Direcției generale sistemul informațional electoral național din cadrul Autorității Electorale Permanente și directorul general al Direcției generale IT și Infrastructură Statistică din cadrul Institutului Național de Statistică au certificat că a fost „reverificată acuratețea valorilor sumelor din procesele verbale”, după cum se arată într-o adresă datată miercuri.
Joi, însă, printr-o nouă adresă înregistrată la AEP și la BEC, directorul general al Direcției IT de la Institutul de Statistică a anunțat că „în urma efectuării unor verificări, a observat că în procesele verbale anterior menționate nu au fost centralizate unele alianțe electorale constituite la nivelul municipiului București”.

Situația sesizată a fost confirmată prin adresa nr 3675/BEC/L/2020 din 15 octombrie 2020, din care rezultă existența unor diferențe în procesele verbale centralizatoare de primari și consiliile locale generale la nivel național”.

În aceste condiții, BEC a constatat că „situația descrisă” „afectează comunicarea rezultatelor centralizate și îndeplinirea atribuției prevăzută de art 39 alin 1 lit g teza a II-a din Legea 115/2015”.

Este o atribuție a BEC, care să totalizează rezultatele la nivel național, pe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri și pe candidați independenți, separat pentru consiliile locale, consiliile județene, primari, precum și pentru președinții consiliilor județene și asigură publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în presă;

Ce a decis BEC:
„Având în vedere persistența în neîndeplinirea corespunzătoare a operațiunilor tehnice de centralizare a rezultatelor alegerilor de către instituțiile/persoanele responsabile, Biroul Electoral Central consideră că se impune sesizarea Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, pentru a dispune măsurile legale care se impun”.
Totodată, BEC a decis rectificarea datelor din cele două procese verbale privind centralizarea voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea consiliilor locale și primarilor, prin care să fie centralizate și alianțele electorale constituite la nivelul municipiului București care fuseseră omise anterior. Mult prea puțin față de amploarea fraudelor. Daca PSD tace nu înseamnă ca nu s-a furat la greu. Este clar, blatul celor care conduc acum social-democrația, este cauza principala a lipsei de acțiune din partea instituțiilor care ar trebui să apere democrația și votul cetățenilor, indiferent de reacția „actorilor” participanți la scrutin.

Vă reamint, din Comisia tehnică centrală fac parte, printre alții, ministrul Afacerilor Interne, șeful Autorității Electorale Permanente și reprezentații Secretariatului General al Guvernului și Institutului Național de Statistică.

Horia D.R.

COMENTARII

  1. Dacă ar fi câștigat ciuma roșie, ar fi fost cele mai corecte alegeri.
    Până una-alta, când și cum ne explică PSD-ul existența voturilor pentru HUDMR în localități tradițional roșii, în care cetățenii respectivi au văzut unguri doar în filme? Dacă tot o scaldă cu furăciunea la alegeri….

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.