Rusii ar vrea Distrigaz contra unui pret mai bun la gaze

Rusii ar vrea Distrigaz contra unui pret mai bun la gaze

0 208

Compania Distrigaz Sud a fost achizitionata in 2005 de grupul francez Gaz de France.
HotNews.ro a aratat ca Romania plateste astfel printre cele scumpe gaze exportate de Gazprom in Europa.
Romania ar putea avea relatii comerciale directe cu grupul rus Gazprom, daca ar oferi ceva la schimb, pentru a putea importa direct gaze din Federatia Rusa. Evident la un pret mai mic, conform declaratiei lui Igor Sidorov, consilier economic al Ambasadei Rusiei la Bucuresti. Acesta a mai spus ca daca Romania ar fi vandut Distrigaz Sud catre Gazprom, care a vrut sa o cumpere, statul ar fi avut in prezent un pret mult mai bun la gaze.
„Romania n-ar obtine neaparat un pret mai bun la gaze, daca s-ar elimina intermediarii, dar daca ar oferi ceva grupului Gazprom, daca ar face un pas inainte catre Gazprom, ar putea”, a afirmat Sidorov, prezent la reuniunea ministrilor Economiei din statele membre ale Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre, care se desfasoara la Bucuresti.
Sidorov a precizat ca, atunci cand Romania importa gaze direct din Rusia, era rau-platnica, dar dupa ce in relatia dintre Romania si Rusia au aparut intermediarii agreati de Gazprom, autoritatile romane si-au onorat obligatiile de plata.
In martie, Romania importa gaze cu 400 de dolari/1.000 de metri cubi, in timp ce alte state europene achizitionau gaze rusesti cu circa 360 dolari/1.000 metri cubi. Gazprom a prognozat, recent, majorari masive la preturile gazelor naturale furnizate Europei, putand ajunge chiar si la 500 de dolari/1.000 metri pana la sfarsitul anului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.