Ruptură internă definitivă în coaliție, între PSD și USR, pe tema Pfizer
Pierderea lamentabilă a procesului țării noastre cu gigantul farmaceutic Pfizer, producător de vaccinuri anti-COVID, care a forțat prin intermediul coruptei șefe a Comisiei Europene, Ursula Leyen, achiziția de zeci de milioane de vaccinuri netrebuincioase de către România în program futures, a lovit ca un baros regimul userist Dan-Bolojan. Responsabilitatea penală pentru pierderea a 600 de milioane de euro, daune interese ale firmei Pfizer, îi revine lui Voiculescu, fost ministru userist al Sănătății în perioada pandemiei, precum și adjunctei sale, medicul brașovean, Ioana Mihăilă, cei care au semnat potlogăria pandemică de contract oneros cu gigantul farmaceutic.
USR este de ieri paralizat ca reacție, însă surse apropiate partidului insurecțional neo-leninist relatează că mișcările Declic și Corupția Ucide se pregătesc să facă zid în stradă în fața coruptului păgubitor al țării, Vlad Voiculescu.
Sorin Grindeanu a mai valorificat și această ocazie nefastă pentru țară în scopul său de prăbușire a guvernului Bolojan, insinuând că premierul liberal dar userist în suflet încearcă să protejeze și să escamoteze responsabilitatea USR pentru pierderea banilor.
Sumă care a fost solicitată din buget de PSD pentru plata pomenilor sociale și refuzată de Bolojan.
Liderul social-democrat nu exclude declanșarea unor acțiuni penale împotriva celor doi useriști, în acest moment conviețuirea în același guvern a PSD cu USR devenind practic imposibilă.
Conform Știri pe Surse, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a atacat la baionetă responsabilitatea USR pentru pierderea procesului României cu Pfizer, în privința neachiziționării vaccinurilor anti-Covid restante și netrebuincioase.
„Cam asta ar trebui să întreb eu, apropo de pachetul de solidaritate.
De fiecare dată când am venit cu măsuri, eram întrebat din partea cealaltă care-i sursa.
Acum la Pfizer vorbim despe 600 de milioane de euro, o sumă egală cu întreg pachetul de solidaritate propus de PSD. Uite cum dintr-un foc se pierd acești bani.
Eu o să vorbesc cu colegii mei, nu putem să lăsăm să treacă așa ușor acest subiect. 600 de milioane de euro reprezintă exact suma pe care noi o propuneam pentru pachetul de măsuri de protecție socială.
S-ar putea ca cineva să trebuiască să dea cu subsemnatul.
Nu am depus niciodată o plângere penală, dar acum cred că este cazul. O să vorbesc cu avocații, pentru că lucrurile nu pot să treacă fără să plătească cineva.
Am un nume în cap: Vlad Voiculescu. Vă spune ceva?
Mai am un nume: Ioana Mihăilă?
Sunt tineri frumoși și liberi, care vin din altă parte a eșicherului politic, iar dacă sunt nevinovați nu vor răspunde, dar eu cred că sunt vinovați.”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit Știri pe Surse.
Libiu Dan Mateescu





si fata mare Grindeanu ce a facut la vremea aia ? au incercat timid sa mearga la doua capete si nici aia nu le-a reusit , au fost de acord , Terheș a fost singurul care a mai deschis gura