Romina Ferrari – doar dosarele altora pot fi… bârfite!
Aoleu, unde era întruchiparea onestității când Romina Ferrari analiza grav dosarul lui Călin Georgescu la Denise Rifai? Spunea că l-a văzut, că știe, că „vai ce era acolo”.
Ce vremuri. Principii. Morală.
Suspans livrat cu voce joasă, de parcă ținea mapa Justiției în poală.
Dar noi am văzut dosarul ei la România TV și am ascultat înregistrările difuzate public, în care, potrivit materialelor prezentate, apăreau discuții despre fete, despre cum să fie pregătite, cum să se îmbrace, cum să se prezinte, despre întâlniri cu persoane influente și despre comisioane.
Toate acestea au fost arătate la televizor, cu stenograme și interceptări puse pe post.
Și uite cum viața are simțul ironiei.
Când ridici tonul despre moralitatea altuia, ar fi util să fii pregătit pentru momentul în care reflectoarele se întorc. Pentru că în spațiul public, memoria e scurtă, dar arhiva e lungă.
Între timp, viața are umor fin.
Acum toată presa vorbește despre un dosar în care apare și numele ei, cu interceptări difuzate și explicații care nu mai sunt la fel de teatrale. Ce coincidență neplăcută când treci de la comentator de dosare la subiect de dosar.
Nu dăm noi verdicte.
Există procurori, există instanțe.
Dar ironia nu are nevoie de hotărâre definitivă.
E suficient contrastul.
Ieri analizai moralitatea altuia în prime-time.
Azi se analizează la tine fiecare detaliu.
În spațiul public, memoria e scurtă doar pentru cei care cred că nu li se va întoarce oglinda.
Arhiva însă nu uită.
Morala?
Când îți construiești imaginea din indignarea față de dosarele altora, s-ar putea ca într-o zi să descoperi că reflectoarele nu încălzesc.
Ard.
Autor: Angelica Alexe
Sursa: facebook.com
Ce rușine
Dacă era bărbat făcea ciocul mic de când așa hai să dăm o femeia româncă doar româncele sunt frumoase și o dau pe 💰