Romanii au nevoie de legaturi cu tara natala

Romanii au nevoie de legaturi cu tara natala

0 245

La finalul conferintei “Sanse egale intr-o Europa unita”, organizata de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni la Torino in 16 si 17 aprilie, mai multe asociatii romanesti au vorbit pentru Agerpres despre utilitatea acestor gen de initiative.
A treia editie a conferintei „Sanse egale intr-o Europa unita” adresata romanilor din Italia si Spania a reunit aproape 200 de reprezentanti ai asociatiilor romanesti din Peninsula, studenti, antreprenori, reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe, jurnalisti si scriitori care au dezbatut sambata si duminica situatia sociala, politica si profesionala a romanilor din Italia.
Ciclul de intalniri intre autoritatile de la Bucuresti prin Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni si diaspora romana a inceput in 2010 la Venetia. La inceputul lunii aprilie a anului curent a venit randul romanilor din Peninsula Iberica sa isi expuna problemele in cadrul intalnirii de la Castellon de la Plana /Spania/.

Secretarul de stat pentru romanii de pretutindeni, Eugen Tomac, a confirmat ca urmatoarele intalniri vor fi organizate la Roma si Trieste. Locurile au fost alese in functie de densitatea comunitatilor romanesti in respectivele teritorii. Exponenti ai celor 45.000 de romani rezidenti in regiunea Piemonte au prezentat autoritatilor de la Bucuresti dificultatile cu care se confrunta in procesul de integrare.
Discutiile in cadrul conferintei de la Torino s-au axat pe importanta votului prin corespondenta, parteneriatul comunitatilor romanesti cu autoritatile publice, rolul mass-media in promovarea imaginii statului de provenienta, accesul pe piata muncii a lucratorilor romani, programele educationale stabilite intre statul italian si cel roman si modalitati de accesare a fondurilor structurale.

Un subiect de mare interes pentru asociatia „Ovidio Onlus” din Torino este predarea limbii romane in scolile italiene, de la ciclul primar, la universitate, dar si cu proiectare spre activitati extracurriculare cum ar fi spectacole de teatru si muzicale pentru copii. „Din motive personale pot sa va garantez cat este de greu sa cresti copiii romani in Italia in spiritul culturii si civilizatiei romanesti. Vor privi cu detasare tara lor natala sau a parintilor pentru ca familia nu reuseste intotdeauna sa-si pastreze originile”, a marturisit pentru Agerpres, Dorin Calapareanu, vicepresedintele asociatiei „Ovidio Onlus”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.