Romanii au abandonat Raliul Dakar

Romanii au abandonat Raliul Dakar

0 87

Week-end cu ghinion pentru cei doi romani ai echipei brasovene de raliu Vectra Racing Team. Emanuel Gyenes si Marcel Butuza s-au retras de la raliul raid Dakar 2009, care a inceput sambata in America de Sud.
Cea de a doua etapa a competitiei a fost marcata de caderea lui Emanuel Gyenes intr-o groapa aflata la 3 km de la startul probei speciale, care nu era semnalizata pe road book. Gyenes a pornit in etapa Santa Rosa – Puerto Madryn al 95-lea si a acuzat dureri mari la unul din brate, fiind suspect de fractura. Pe site-ul oficial al competitiei, organizatorii confirma retragerea lui Gyenes.
”Sunt bine, dar ma doare destul de tare bratul si umarul. Suntem trei piloti care s-au accidentat mai grav in acea groapa, care nu a fost trecuta pe road book. Am avut un foarte mare ghinion. Au fost probleme mari de vizibilitate din cauza prafului pe care il ridicau pilotii din fata. Daca nu am avut scris pe road book ca exista la km 3 o groapa, nu am avut cum sa vad din cauza prafului si am cazut in ea”, a declarat Gyenes, care l-a felicitat pe olandezul Frans Verhoeven, coechipierul sau, castigatorul etapei a doua.
Marcel Butuza a incercat sa treaca peste accidentarea din prima zi, cand in urma unei caderi si-a fracturat o coasta, insa durerea a fost prea mare pentru ca sa poata termina si a doua proba speciala a Dakar-ului. Dupa retragerea lui Gyenes si Butuza, Romeo Duicu este singurul motociclist roman ramas in raliu.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.