Romanii aflati ilegal in Spania nu vor mai fi expulzati

Romanii aflati ilegal in Spania nu vor mai fi expulzati

0 250

Romanii din Spania referitor la care exista un ordin de expulzare intrucat se afla ilegal pe teritoriul iberic pot sta linistiti. Ministerul spaniol de Interne a ordonat anularea tuturor ordinelor de expulzare care vizau cetateni romani si bulgari, ca urmare a aderarii tarilor lor la UE, la 1 ianuarie 2007.


Ministerul le va restitui acestora pasapoartele care le fusesera confiscate, permitandu-le astfel sa circule liber pe teritoriul Spaniei desi nu detin acte care sa le legalizeze situatia pe teritoriul tarii.


Astfel, imigrantii ilegali din Romania si Bulgaria vor putea fi expulzati numai din motive de ordine publica. Anularea decretelor de expulzare nu are legatura cu faptul ca romanii si bulgarii vor avea drept de munca in Spania in conditiile impuse de Guvern. Executivul de la Madrid a impus cetatenilor din cele doua state un moratoriu de doi ani in ceea ce priveste accesul liber pe piata muncii, perioada de timp in care romanii si bulgarii nu vor putea beneficia de normele generale privind libera circulatie a fortei de munca, aplicabile cetatenilor din celelalte state comunitare.


Decizia presupune legalizarea „de facto” a situatiei unui numar de 250.000 de cetateni din ambele state, care inainte de 1 ianuarie 2007 locuiau ilegal in Spania.


?


Vesti bune sosesc si pentru romanii care doresc sa munceasca in Spania. Autoritatile spaniole sunt deschise dialogului cu asociatiile de romani, desi au impus restrictii pe piata muncii pentru noile state membre ale Uniunii. Mai mult, moratoriul ar putea fi revizuit in mai putin de un an iar permisele de munca ar putea fi obtinute mai usor de romanii care se afla deja din Spania. Reprezentantii asociatiilor de romani s-au intalnit la Madrid cu ministrul spaniol al Muncii, pentru a stabili un sistem de admitere a muncitorilor romani pe baza unei oferte de munca. Daca oferta este de mai putin de 180 de zile, persoana in cauza poate sa lucreze in Spania fara sa mai treaca prin toate procedurile admnistrative privind acordarea rezidentei si a permisului de munca.

Daca oferta de angajare este de un an sau mai mult, muncitorul trebuie sa parcurga toate etapele. Si cei aproximativ 300.000 de romani care muncesc la negru in Spania asteapta o solutie. Un prim pas a fost facut deja, tot la intalnirea cu ministrul spaniol al Muncii: este posibil ca, intr-un an, romanii care muncesc la negru sa-si poata reglementa statutul juridic si sa obtina permise de munca si rezidenta.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.