ROMÂNIA ȘI INCITAREA LA URĂ LEGALIZATĂ!
Când televiziunile înlocuiesc legea, iar ura devine politică de stat
S-a votat. S-au numărat voturile.
S-a anulat candidatul.
S-a anulat și turul doi.
Pe scurt, s-a anulat democrația.
Eu, ca mulți alții, am votat. Corect, legal, conștient. Am ales un om, nu un idol.
A câștigat. Apoi sistemul a decis că nu trebuie să câștige.
A fost anulat.
De ce? Nimeni nu mai știe.
Se spune că trăim într-un stat democratic.
Dar imediat după alegeri, în loc să vină liniștea, a început linșajul.
De la Antena 3 și până la alți „formatori de opinie”, aceeași placă otrăvită:
„nespălații”, „pleava societății”, „proștii”, „putiniștii”, „oamenii Kremlinului”.
Cine sunt acești „dușmani ai neamului”?
Românii care au votat cu Georgescu.
Adică aproape jumătate din țară.
Dreptul la vot a devenit motiv de insultă.
Eu plătesc impozite. Poate chiar mai multe decât Ciuvică sau un moderator de la Antena 3.
Și totuși, sunt numit „pleava societății”.
Sunt insultat doar pentru că am votat altfel.
Dar întreb: unde e statul?
Unde e CNI-ul? Unde e Procurorul General?
Unde sunt instituțiile care ar trebui să apere cetățenii de instigare la ură?
Când aproape jumătate din populația țării este insultată public, zilnic, fără consecințe, nu mai vorbim despre libertate de exprimare.
Vorbim despre complicitate.
Ce spune legea despre instigarea la ură.
Puțini români știu că instigarea la ură este o infracțiune clar prevăzută în Codul Penal.
Articolul 369 – Incitarea la ură sau discriminare
„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Dacă un jurnalist, politician sau moderator instigă public la dispreț, ură sau ostilitate împotriva unei categorii de oameni, comite o infracțiune.
Și da, cei care au votat cu un anumit candidat sunt o categorie socială distinctă.
Când televiziunile îi numesc „idioți”, „nespălați” sau „pleava societății”, e vorba de incitare publică la ură politică.
Ce înseamnă „incitare”.
În limbaj juridic, a incita înseamnă a îndemna public la ostilitate, ură, violență sau discriminare.
Nu trebuie să spui „mergeți și bateți-i”.
E suficient să creezi imaginea că acel grup de oameni este inferior, periculos sau vinovat de toate relele.
Exemple clare din emisiunile românești:
„Cei care au votat cu X sunt proști, rusofili, trădători.”
„Ăștia sunt pleava societății.”
„Trebuie izolați, sunt un pericol pentru țară.”
Toate aceste afirmații, repetate public, zi de zi, reprezintă incitare la ură conform Art. 369.
Statul ar trebui să intervină. Dar tace.
Conform legii, Parchetul General, CNA și Poliția trebuie să se sesizeze din oficiu atunci când apare instigare la ură.
Dar în practică, nu o fac.
CNA aplică doar amenzi administrative, rareori pentru instigare.
Procurorii spun că „nu există pericol social suficient”.
Adică, atâta timp cât nu s-a ajuns la bătaie pe stradă, totul e „libertate de exprimare”.
În realitate, e lașitate instituțională.
Statul se teme să atingă „presa bună”.
Dacă ura vine de la un canal TV „mainstream”, e tolerată.
Dacă aceeași ură ar veni dintr-o televiziune mică sau independentă, s-ar deschide dosare penale în 24 de ore.
Asta se numește dublu standard și abuz de putere.
Propagandiștii urii.
Cei care urlă împotriva „propagandei ruse” fac, în realitate, propagandă internă a urii.
Cei care acuză „dezinformarea” de la Moscova, dezinformează de la București.
Cei care condamnă „manipularea”, o practică zilnic.
Și, culmea, tot ei cer „unitate națională”.
Cum poți uni un popor pe care îl jignești zilnic?
Cum poți cere solidaritate de la oamenii pe care îi calci în picioare?
România moare de ură, nu de sărăcie
România nu e împărțită între pro-ruși și pro-europeni.
România e împărțită între cei care gândesc cu capul lor și cei care repetă ce aud la televizor.
Iar această fractură e întreținută intenționat.
Eu, unul, m-am săturat.
Să fiu jignit pentru că am votat.
Să fiu făcut dușman pentru că am altă opinie.
Să trăiesc într-o țară unde ura e plătită, iar gândirea liberă e pedepsită.
Dacă un om de televiziune poate instiga la ură împotriva propriului popor fără să răspundă penal, atunci nu mai avem stat, ci spectacol.
Un spectacol trist, în care românii se bat între ei, iar regizorii numără ratingul.
Cadrul legal ignorat zilnic.
Pe lângă Codul Penal, există și alte legi care interzic incitarea la ură:
Legea 504/2002 a audiovizualului: obligă televiziunile „să nu incite la ură sau violență”.
Codul CNA, Articolul 40: „Este interzisă difuzarea de programe care pot incita la ură pe motive politice, naționale, religioase sau sociale.”
Așadar, nu doar procurorii, ci și CNA-ul ar trebui să intervină.
Dar CNA sancționează rar și selectiv.
Dacă ura vine „din direcția corectă”, nu se consideră instigare, ci „analiză politică”.
Aceasta este perversiunea sistemului mediatic românesc:
ura devine opinie, minciuna devine dezbatere, iar adevărul devine delict.
Ce poate face fiecare român în fața urii mediatice
- Sesizează CNA-ul.
Trimite un e-mail simplu, cu data, ora și citatul exact din emisiune la sesizari@cna.ro.
Dacă mii de oameni fac asta, CNA este obligat să reacționeze. - Depune plângere penală pentru incitare la ură conform Art. 369 Cod Penal.
Poți trimite plângerea la Parchetul General sau la cel local.
Fapta se pedepsește cu închisoare sau amendă. - Refuză să mai alimentezi audiența urii.
Nu mai privi și nu mai distribui emisiuni care jignesc românii.
Fiecare click e o aprobare tacită. - Vorbește calm și logic.
Nu răspunde urii cu ură. Răspunde cu argumente, fapte și demnitate.
Adevărul spus simplu are mai multă forță decât țipetele plătite. - Susține presa independentă și onestă.
Când nu mai cumperi minciuna, sistemul nu mai are oxigen.
Când ura devine strategie, iubirea de țară devine vină
România nu moare de foame.
România moare de ură.
Și ura asta nu vine din popor.
Vine de sus, de pe ecrane, din studiourile unde conștiința se vinde la minut, iar adevărul se dă la ofertă.
Când ura devine strategie politică și jignirea devine limbaj public, s-a pierdut nu doar respectul față de cetățean, ci și față de Dumnezeu.
Statul care permite zilnic acest spectacol al urii nu mai este stat.
Este un decor gol, o scenă pe care democrația e doar o mască.
Românii nu mai cer favoruri. Cer doar dreptul de a nu fi urâți pentru votul lor.
Pentru că în clipa în care ura devine politică de stat, România nu mai e o țară.
E o rușine transmisă în direct.
NOTĂ JURIDICĂ
Art. 369 Cod Penal – Incitarea la ură sau discriminare:
„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Această faptă poate fi comisă de oricine, inclusiv de jurnaliști, politicieni sau persoane publice.
Ea se aplică oricărui discurs care promovează ura împotriva unei categorii de oameni definite prin opinie, orientare politică, credință, etnie, sex sau statut social.
Televiziunile care fac acest lucru comit o infracțiune penală, nu o „opinie”.
Întrebarea e simplă:
Dacă legea există, de ce nu o aplică nimeni?
Cât timp mai tolerăm ca ura să fie difuzată în direct, cu aplauze și reclame între injurii?
Și când vom înțelege, în sfârșit, că un popor divizat prin ură e un popor deja cucerit?
Distribuie dacă și tu crezi că ura nu trebuie să fie plătită din taxele si impozitile noastre.
