ROMÂNIA, O MARFĂ FĂRĂ ETICHETĂ
O vânzare la reducere permanentă.
Un depozit de resurse, emoții și iluzii, golit lent și politicos de cei care știu exact ce vor — în timp ce noi încă votăm speranțe second-hand și facem poze cu „parteneriate strategice”.
Trump și Putin la Budapesta. Emblematică decizie! Bravo, Orban!
Noi ne-am pierdut și reflexul de supraviețuire.
Țările care contează nu cer voie să joace! Își fac loc! Noi cerem încă permisiunea să existăm.
Ne lăudăm că suntem „stabili”, doar pentru că stăm pe loc.
Ne credem importanți, doar pentru că altora le convine să fim cuminți.
Murim carbonizați în spitale, ne sar apartamentele în aer. Morții sunt de vină!
România a devenit un decor. O frontieră docilă, o piață deschisă, un spațiu logistic pentru ambițiile altora.
De 30 de ani, exportăm inteligență și importăm directive.
Ne lăsăm închiriați pe bucăți: energia, pământul, mințile, până și identitatea.
Suntem o țară care-și închiriază viitorul cu ora, la tarife de provincie.
Cine mai gândește strategic în România? Nici statul, nici elitele. Doar diaspora, care a înțeles că nu trebuie să te rogi de nimeni ca să-ți fie bine.
Și totuși, în adâncul ăsta de nepăsare, încă pulsează ceva. O forță mocnită, care n-a murit complet.
O memorie genetică a demnității.
Dar dacă nu o transformăm în luciditate, în proiect, în acțiune, va rămâne doar un reflex vechi, ca un tic nervos al unei țări care-și mai aduce aminte, din când în când, că a fost, poate, mare.
România nu trebuie să fie „partener de încredere”.
Trebuie să fie jucător. Respectat, nu tolerat.
Într-o lume care se reașază brutal, nimeni nu are timp pentru cei care nu știu ce vor.
Ori joci, ori ești jucat.
Iar noi?
Noi încă ne certăm cine să țină zarurile…
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
