Romania la un pas de Registru European pentru transplanturi

Romania la un pas de Registru European pentru transplanturi

0 212

Listele din spitalele si clinicile unde se fac transplanturi sunt foarte lungi, sute de pacienti fiind nevoiti sa astepte ani intregi transplantul fara de care nu pot trai normal. Incepand din acest an, Romania face demersurile necesare pentru a se inscrie in baza de date a unui Registru European. Odata cu inscrierea, pacientii vor putea spera si intr-un ajutor de la clinicile din strainatate.
Dupa inscriererea tarii noaste, orice donator va fi inregistrat in baza de date a sase state europene. Procedura presupune micsorarea listelor de asteptare, dar si scumpirea interventiilor chirurgicale.
Tarile aflate acum in programul european nu pot dispune liber de organele obtinute din sursele proprii. Ele sunt obligate sa le raporteze registrului, pentru ca distributia sa se faca in orice tara particpanta, in functie de gravitatea cazurilor. Astfel, un organ din Slovenia poate ajunge lejer in Germania, daca pacientul de acolo este in stare mult mai grava decat cel din Slovenia.
Acordul prezumat da posibilitatea pacientilor sa ia singuri decizia unei eventuale donari de organe. In acest fel, familia este absolvita de orice hotarare, care ar putea sa nu corespunda cu dorinta pacientului.
De asemenea, Agentia Nationala de Transplant a incheiat o colaborare si cu MIRA, prin care impune aplicarea legii in cazul vanzarii ilegale de organe. Astfel, toti cei care incearca sa faca comert in acest fel, risca o pedeapsa cuprinsa intre trei si sapte ani.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.