ROMÂNIA ÎNTRERUPTĂ
Am urmărit ceremoniile de 10 Mai, una dintre acele zile pe care le poți trece rapid în calendar sau le poți înțelege ca pe o cheie de lectură a României moderne.
O zi în care istoria nu doar s-a întâmplat, ci a schimbat direcția unei națiuni: 1866, 1877, 1881.
Cum ar fi arătat România, dacă nu ar fi fost întreruptă brutal de secolul comunist?
O Românie care își continua traiectoria interbelică, da, cu toate imperfecțiunile ei reale, dar și cu instituții în formare, cu elite conectate la Europa, cu un proiect de modernizare care, chiar lent și inegal, avea o direcție.
Sigur ar fi arătat diferit în infrastructură, în cultură politică, în raportul dintre stat și cetățean.
Purgatoriul comunist nu a fost doar o schimbare de regim.
A fost o ruptură de ritm istoric.
A întrerupt continuități, a rescris biografii, a demolat elite și a reconstruit societatea pe alte coordonate, în care loialitatea față de stat a înlocuit, de multe ori, încrederea în instituții.
Iar după 1989, România nu a pornit de la același punct de unde fusese oprită, ci de la unul nou, fragmentat, cu memoria instituțională slăbită și cu reflexe sociale remodelate.
Nu știu de ce nu au vrut ca 10 Mai să fie Ziua Națională a României.
Știu că au fost multe discuții.
Regele Carol I rămâne figura care a impus ideea de stat modern, construit pe disciplină instituțională și pe o viziune de lungă durată.
Iar faptul că 10 Mai a fost, până în 1947, Ziua Națională a României explică de ce identitatea statului era legată de continuitate, nu de rupturi succesive.
Astăzi, România trăiește cu această dublă memorie.
Una întreruptă și una reluată.
Una care a fost forțată să tacă și alta care încearcă să se explice din nou.
Între ele, rămâne o întrebare pe care nu o putem ocoli: cât din dificultatea prezentului vine din lipsa continuității istorice și cât din alegerile recente?
10 Mai nu cere răspunsuri definitive.
Dar cere onestitatea de a recunoaște că modernitatea României nu a fost liniară.
Și că, uneori, ceea ce numim „drum istoric” este de fapt o succesiune de începuturi reluate.
10 Mai nu este o zi a trecutului.
Este o zi a comparației.
Și, inevitabil, a întrebării despre ce fel de stat ar fi putut deveni România, dacă istoria nu i-ar fi schimbat, brutal, direcția, lăsând-o azi, fără direcție…
* * *
Coroana de Oțel a Regelui Carol I, turnată din oțelul unui tun otoman capturat la Plevna și purtată la încoronarea din 10 mai 1881, rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri ale suveranității României moderne, proiectată de Theodor Aman și realizată în atelierele Arsenalului Armatei din București.
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
