Romania in conducerea mondiala a turismului

Romania in conducerea mondiala a turismului

0 95

Romania a devenit, incepand cu 2 octombrie, membru al Consiliului Executiv al Organizatiei Mondiale a Turismului, ca urmare a votului acordat in Adunarea Generala a OMT, in curs de desfasurare la Astana, Republica Kazakhstan, informeaza Ministerul Turismului.
”Votul reprezinta o recunoastere a contributiei Romaniei in activitatea organizatiei la nivel international si permite tarii noastre sa participe la deciziile OMT legate de promovarea si dezvoltarea turismului, stimularea cresterii economice si crearea de locuri de munca, asigurarea de programe pentru protectia mediului inconjurator si a patrimoniului cultural”, potrivit oficialilor din Minister.
MT a depus candidatura Romaniei pentru statutul de membru al Consiliului Executiv al OMT la inceputul acestui an. Consiliul Executiv este structura de conducere a OMT, care coordoneaza activitatea acesteia in intervalul dintre adunarile generale.

Organizatia Mondiala a Turismului, agentie specializata a Natiunilor Unite, constituie cel mai important organism international in domeniul calatoriilor si al industriei ospitalitatii.
Organizatia isi are originile in anul 1925, cand a luat fiinta, la Haga, Uniunea Organizatiilor Oficiale de Publicitate Turistica, iar actuala denumire dateaza din 1975.
In prezent, OMT numara 154 de state membre cu drepturi depline, sapte membri asociati si peste 350 de membri afiliati. Romania este stat membru fondator al OMT, din 1975, cu drepturi depline.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.