Romania in 2008 doar …cotizant!

Romania in 2008 doar …cotizant!

0 206

Romania a contribuit cu 1,217 miliarde euro la bugetul UE in 2008, ceea ce reprezinta 1,1% din veniturile totale ale Uniunii si a primit 2,6 miliarde euro prin diferite programe si instrumente financiare, arata Raportul financiar asupra bugetului Uniunii Europene, publicat marti, 22 septembrie de catre Comisia Europeana. Spre comparatie, Franta a „cotizat” cu 18 miliarde de euro si a primit doar 13, iar Germania a contribuit cu 22,2 miliarde euro, primind numai 11,1 miliarde euro. Vezi documentul integral – in limba engleza.
Romania a contribuit cu 1,217 miliarde euro la bugetul UE in 2008, adica 1,1% din veniturile totale. Cei mai mari contributori au fost si in 2008 Germania cu 22,215 miliarde euro, care reprezinta 20% din veniturile totale, Franta cu 18 miliarde de euro si Italia cu 15 miliarde de euro. Cele mai mici contributii le-au adus Malta- cu 60 milioane euro, Estonia cu 161 milioane euro si Cipru cu 175 milioane euro.
In termeni absoluti, Franta a fost cel mai mare recipient de fonduri din bugetul Uniunii Europene, cu 13,7 miliarde de euro, precum in 2007, devansand Spania – cu 12 miliarde de euro – care a fost pe primul loc in anii 2003, 2004 si 2005. Germania s-a aflat pe locul 3, la fel ca in anii anteriori, cu 11,1 miliarde euro. Pe locul 4 se afla Italia, Urmata de Grecia.

Romania a primit, in 2008, 2,6 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene alocati pe opt mari directii: competitivitate, coeziune, resurse naturale, libertate si justitie, „UE ca actor global”, administratie, compensatii.
Cele mai mari sume au fost platite in domeniul „managementului resurselor naturale”, adica 1 miliard de euro. Pentru asistenta externa furnizata, UE a platit Romaniei 774 milioane euro. Pentru competitivitate si coeziune Romania a primit 36,4 si respectiv 648,5 milioane euro.
In acelasi timp, Raportul Comisiei Europene remarca faptul ca „jumatate din statele membre au esuat in valorificarea deplina a potentialului fondurilor structurale si de coeziune pentru perioada de programare 2000-2006. Sumele pe care statele membre le-au pierdut au crescut la 267 milioane de euro, in 2008.
Totusi, rata de implementare a proiectelor pentru cele 25 de state membre care au beneficiat de aceste fonduri (fara Bulgaria si Romania) este de 90%. Cipru a cheltuit aproximativ 74% din fonduri si cel mai bine s-au descurcat Austria si Finalnda, cu o rata de absorbtie de 95%.

Ratele de absorbtie pentru cadrul financiar 2007-2013 vor fi disponibile la sfarsitul lui 2009″, arata comunicatul Comisiei Europene.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.