„România fierbe cu adevărat. Așa cum nu s-a mai întâmplat de mult.”

Trăim cu adevărat în realități paralele. Generate de un stat subteran. Rând pe rând, se revoltă toate categoriile sociale. România fierbe cu adevărat. Așa cum nu s-a mai întâmplat de mult. Iar autoritățile par neputincioase. Atitudinea lor poate fi deseori confundată cu reaua credință. Deciziile se bat cap în cap. Se generalizează haosul.

 Sunt doar câteva dintre caracteristicile momentului pe care-l traversăm. Situația este mult mai complexă decât pare. Este greu să tragi o linie de demarcație între incompetență, prostie și rea-credință. Am să recurg, pentru a explica acest fenomen, la un prim exemplu extrem de simplu. Sâmbătă, în mod oficial, Guvernul României și-a informat cetățenii că a reușit performanța de a vaccina aproape 800 de mii dintre ei. Duminică, să spunem că s-a ajuns la 800.000, chiar dacă a fost weekend. Numai că, în urmă cu cinci zile, președintele României a ieșit la declarații. Și ne-a informat că s-a ajuns în materie de vaccinare la cifra de un milion. Dacă ar fi să-i credem și pe unii și pe alții, și pe președinte, și pe Guvernul său, atunci ar rezulta că, într-un interval de cinci-șase zile, numărul persoanelor vaccinate, în loc să crească, a scăzut. Și nu oricum. Cu o cincime.
Cine spune adevărul? Nici președintele și nici Guvernul său. Pentru că vaccinarea înseamnă practic două injecții. Ea include și rapelul. Despre situația finalizării vaccinării, prin imunizarea unor cetățeni, nu ne-a vorbit niciun oficial. Cinstit vorbind, dacă dăm credit cu rezervele expuse mai sus, fiecăreia dintre cifrele invocate de președinte și de Guvernul său, atunci rezultă că avem imunizate până în prezent circa 500.000 de persoane și, respectiv, circa 400.000. Mai e mult până departe. Mai e foarte departe până când vor fi imunizate, așa cum au promis și președintele și Guvernul său, opt milioane de persoane. Când minicuna are picioare atât de scurte, se cheamă că aleșii neamului joacă alba-neagra cu noi.

Am să mai dau un al doilea exemplu, pe cât de simplu, pe atât de elocvent. Mai țineți minte? În urmă cu un an, începuse nebunia izoletelor. Acele coșciuge roșii, semi-transparente, pe care brancardierii, emoționați, le mai și scăpau pe drum, cu pacienți cu tot. În urmă cu un an, izolera era prima armă infailibilă împotriva răspândirii pandemiei. Iar marea problemă a guvernanților, cu care au înnebunit o populație întreagă, era procurarea în număr cât mai mare, pe bani publici, a acestor izolete. Și, evident, asta a declanșat un scandal. Pentru că, în funcție de furnizori, diferențele de preț erau foarte mari. Se mai știe azi câte izolete au fost importate și ce s-a întâmplat cu ele? Pentru că ele au dispărut cu aceeași viteză cu care au apărut. Iar nicio autoritate publică nu a dat socoteală pentru a ne explica și nouă de ce au fost cheltuiți atâția bani câți au fost cheltuiți și de ce s-au făcut eforturile care s-au făcut, pentru un instrument total inutil până la urmă. Care doar le-a creat o umilință, o anxietate și un coșmar mai mare pacienților.

Dar dincolo de asemenea lucruri simple, avem de-a face cu situații extrem de complicate. Pe care poate cetățenii le înțeleg mai greu.
Toată lumea pricepe cât de grav este că Klaus Iohannis și Guvernul său au decis să declanșeze în România nu o stare de austeritate, ci a cincea curbă de sacrificiu.
Cetățeni resimt de bună seamă faptul că, rând pe rând, sunt lovite toate categoriile sociale, începând cu pensionarii, contiuând cu lucrătorii care nu beneficiază decât de un salariu minim și terminând cu copiii și studenții, care, după teleșcoală sau după școală prin telepatie, vor fi de acum încolo nevoiți să se deplaseze dintr-o localitate în alta, în afara gratuităților, pe covoare zburătoare. Toate aceste lucruri sunt ușor de înțeles. Dar mai greu de înțeles este marea grozăvie care urmează.

Cu un buget ca vai de capul lui, care va fi promulgat abia la începutul lunii martie, autoritățile locale sunt în aer. Ceea ce înseamnă că în aer sunt și comunitățile locale. E greu de presupus că în acest an mai e timpul necesar pentru a fi organizate licitații și pentru a se da drumul la investiții extrem de importante, care au fost promise cetățenilor, la care s-au angajat partidele politice prin aleșii lor. Mai mult decât atât. Ceea ce nu se prea vede, dar se va simți la greu, este că în întreaga țară, în absența fondurilor necesare, nu numai că cele mai multe lucrări s-au oprit, înțepenind în proiect. Dar societățile care trebuiau să le execute nu au fost plătite din urmă, nu pot fi plătite nici în prezent și nu vor putea fi plătite nici în viitorul apropiat. Ele vor da faliment, antrenând pe orizontală și pe verticală alte și alte falimente și îngroșând astfel numărul și așa extrem de mare al șomerilor oficiali și neoficiali din România.

Ceea ce și mai puțini cetățeni percep în acest moment este că acum, abia acum, marea criză economică s-a declanșat în întreaga Europă. Și în ciuda aiurelilor pe care ni le servește Florin Cîțu, această criză nu are cum să ocolească România. Suntem nepregătiți să-i facem față. Autoritățile vor fi neputincioase, întrucât nu dispun de pârghii de control, după ce au capitulat în fața capitalului străin. Pârghiile de reglaj și pârghiile de control sunt în alte mâini. Ceea ce urmează nu o să ne placă deloc. Urmează cea mai mare criză de după Primul Război Mondial.

În comparație cu ceea ce urmează, cercul vicios pe care îl întrezărim în Valea Jiului e floare la ureche. Din prea multă nesimțire, o societate a statului, pentru care Guvernul este responsabil, a uitat că minerii trebuie plătiți și echipați corespunzător. O grevă în subtean și o grevă la suprafață, care durează deja de câteva zile, le-a făcut pe autorități să tresară. Și să promită că vor face, cu întârziere, ceea ce trebuiau să facă de la început. Să-i plătească pe oameni. Între timp, în plină iarnă, extracția de cărbune s-a oprit. Iar primarul liberal al Devei e disperat. Pentru că Deva a rămas în frig. Și le bate obrazul minerilor. Certându-i nu numai că fac grevă, ci și că nu muncesc sâmbăta și duminica pentru a extrage cărbunele necesar. Și mai cer și bani în aceste condiții. Acest cerc devine și ai vicios dacă luăm în calcul faptul că, în timp ce Germania vorbește vrute și nevrute despre energia verde, aceeași Germanie a redeschis toate minele. Ba mai mult. Intenționează să cumpere și exploatările din România.
Ca să vezi! Nu-i așa că e un cerc vicios? Mai poate opri cineva tăvălugul?

Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us