România cu cel mai redus nivel al datoriei guvernamentale din UE

România cu cel mai redus nivel al datoriei guvernamentale din UE

0 429

Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârșitul trimestrului trei din 2015, la 259,12 miliarde lei, sau 37,2% din PIB, în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de nivelul de 259,48 miliarde lei, sau 38% din PIB, în perioada aprilie – iunie 2015, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comparativ cu trimestrul doi din 2015, șapte state membre UE au înregistrat în perioada iulie — septembrie 2015 o creștere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB, în timp ce în 21 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât.
Cel mai scăzut nivel al datoriei guvernamentale ca raport din PIB în trimestrul trei din 2015 s-a înregistrat în Estonia (9,8%), Luxemburg (21,3%), Bulgaria (26,9%), Letonia (36,4%) și România (37,2%) iar cel mai ridicat în Grecia (171%), Italia (134,6%) și Portugalia (130,5%).
În Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a scăzut de la 87,7% din PIB în perioada aprilie — iunie 2015 până la 86% din PIB în trimestrul trei din 2015.
În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a scăzut în perioada iulie — septembrie 2015 la 91,6% din PIB, de la 92,3% din PIB în trimestrul doi din 2015.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.