Romania ar putea impune restrictii pe piata muncii dupa 1 ianuarie

Romania ar putea impune restrictii pe piata muncii dupa 1 ianuarie

0 278

Autoritatile romane vor decide daca vor aplica masuri administrative sau legislative de reciprocitate pentru cetatenii din statele care au impus restrictii pe piata muncii pentru romani, in primul trimestru al anului viitor, dupa ce statele membre vor transmite notificari Comisiei Europene.


Potrivit datelor transmise de Misiunea Romaniei pe langa Uniunea Europeana catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, statele membre vor transmite Comisiei Europene notificari si, eventual, detalii administrative privind accesul lucratorilor romani pe piata fortei de munca, in jurul datei de 15 ianuarie 2007. In aceste conditii, autoritatile romane au decis sa adopte masuri administrative de reciprocitate si eventual masuri legislative in acest sens dupa publicarea informatiilor de catre Comisia Europeana.


Pana atunci, va ramane in vigoare legislatia actuala, care reglementeaza aceasta situatie, precizandu-se ca, daca se va opta pentru reciprocitate, deciziile vor trebui sa fie separate pentru fiecare stat membru care la randul sau a impus masuri tranzitorii.


Astfel, Romania ar putea adopta masuri administrative, campanii de informare si, eventual, masurile legislative in primul trimestru al anului viitor, insa nu mai devreme de publicarea informatiilor de catre Comisia Europeana. Asa ca, termenul de 1 ianuarie 2007 nu este o data limita.


Departamentul pentru Munca in Strainatate informeaza ca, de la 1 ianuarie 2007 pana la finalizarea termenelor si procedurilor la care se refera infograma Misiunii Romaniei pe langa Uniunea Europeana, cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene care au anuntat sau vor anunta impunerea de masuri tranzitorii privind accesul lucratorilor romani pe piata de munca li se va aplica in continuare legislatia in vigoare privind permisele de munca.

Iar cetatenii proveniti din statele membre ale Uniunii Europene care au anuntat ca nu vor impune restrictii privind libera circulatie a lucratorilor romani, dupa aderare, nu vor mai avea nevoie de permise de munca.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.