ROMÂNI ȘI MAGHIARI revin treptat la NORMALITATE. Oare?
Deceniile de democratie iliberrrală de după 1989 au tot scos la iveală realităţile ascunse, frustrările, orgoliile, au frânt barierele și reţinerile, dând frâu liber dorinţelor legitime, dar și urii treptat refulate, dorinţelor de răzbunare și chiar violenţelor de limbaj și fizice. Cu toate acestea, cu excepţia evenimentelor provocate de la Târgu-Mureș, din martie 1990 – soldate cu cinci morţi (trei maghiari și doi români) și cu 278 de răniţi (190 români și 88 maghiari, adică de peste două ori mai mulţi români decât maghiari) – nu au mai existat conflicte sângeroase în Transilvania postcomunistă. De aceea, disputele maghiaro-române din Transilvania apar, prin comparaţie cu alte locuri și confruntări, drept mărunte controverse, generate de o rivalitate posibilă între vecini din oricare epocă. Firește, noi avem tendinţa să le exagerăm, din variate motive, sentimentale sau raţionale.
Să în acele vremuri manipularea se facea la greu.Ne amintim că, relativ la scurt timp după cele petrecute la Târgu-Mureș, un ziarist de prin vecini care obtinuse cetatenie americana, ajuns acasă la academicianul David Prodan, l-a întrebat pe acesta… câţi unguri fuseseră omorâţi de români la Cluj, în ultima săptămână! Impulsul profesorului a fost, natural, să-l dea afară pe acel „dezinformator”…
Astăzi, lucrurile par mult mai destinse și credem că a contribuit la aceasta și integrarea României și Ungariei în aceleași alianţe europene și euroatlantice. Este drept că această integrare nu garantează de la sine… buna înţelegere, dar speram ca o favorizează, o netezește.
Maghiarii rămân cu orgoliile și cu frustrările lor. seculare … Cei dintâi, catolici și protestanţi, adică adepţi de la început ai modelului european , învaţă eronat încă din primii ani de școală in Romania cum au …auto/devenit „civilizatorii Bazinului Carpatic” și cum au pierdut – prin răutatea vecinilor hrăpăreţi și a marilor puteri inamice, la 1920, „două treimi din teritoriu și din populaţie”. Nu mai adaugă nimeni esenţialul, anume că , pe langa nejustificarea istorica , acele teritorii „pierdute” aveau clar, majorităţi etnice… nemaghiare!
Cu alte cuvinte, unii elevi și tineri minoritari primesc chiar in Romania, nu doar subliminal, ci prin educaţie, un mesaj eronat, paseist, pesimist. Norocul este că noile generaţii nu mai receptează intocmai astfel de mesaje deformate ca pe vremuri nostalgice ale Regatului maghiar.
Românii,intodeauna net majoritari in Ardeal, cei mai mulţi ortodocși și o parte greco-catolici (dar de rit bizantin cu toţii!), adică membri ai modelului european perdant la scara istoriei ( după căderea Constantinopolului sub otomani, la 1453), învaţă la școală de toate, inclusiv cursuri de educatie sexuala, dar numai despre „gloria” de odinioară a voievozilor nu mai învaţă….
Mai degrabă sunt puși la curent cu miturile noastre ancestrale, cu „naţionalismul” nostru …exacerbat care i-ar fi animat pe înaintași, cu ororile comunismului, cu… holocaustul romanilor, etc. Abia pe ici pe acolo se mai aude câte o voce stingheră despre hunii și ungurii primitivi, veniţi din fundul Asiei, cu … frăgezită carne sub șeaua cailor. Dar aceste „aspecte” capătă mai mult tentă anecdotică , evocate la un pahar de vinars (sau palincă). În acest moment , cam trei sferturi dintre locuitorii Transilvaniei sunt etnici români și doar vreo 18% maghiari…
Astfel, până la urmă, clișeele istorice belicoase se estompează, iar raporturile româno-ungare se umanizează tot mai mult, așa cum este firesc. Cu alte cuvinte, vocile extremiste – deși prezente de ambele părţi – se pierd în concertul raţiunii, pe fondul globalizării.favorabile indeosebi minoritatilor. Se înţelege tot mai mult și mai deplin că nu există popoare inferioare și superioare, ci numai prejudecăţi mărunte și că graniţele pot fi treptat , spiritualizate – cum visa Nicolae Titulescu Dar, in noul mediu international favorabil largirii colaborarii reciproc avantajoase , ele raman , pentru a ne determina să trăim în (relativă) armonie.
De altminteri, din tot mileniul trăit de români și de unguri împreună, la Dunăre și „paziti de Carpaţi”, anii de conflicte au fost cu mult mai puţini decât cei de pace, de vieţuire normala și de convieţuire, ceea ce ne dă speranţa păcii viitoare. (ddr)
