Români decapitați și măcelăriți !Un masacru greu de descris in cuvinte!

Români decapitați și măcelăriți !Un masacru greu de descris in cuvinte!

0 276

Ignoranţa şi vârtejul lumii în care trăim ne face uneori să ne uităm trecutul. Nu ne lasa insa in pace Orban Viktor, care la Timisoara”impreuna cu Tokes , au furat smechereste startul sarbatoririi  Revoltei de la Timisoara! De  acea  nu vom vorbi aici despre faptele de vitejie ale revolutionarilor, ci despre momentele în care,in urma cu aproape 80 de ani românii au fost îngenuncheați, umiliți, batjocoriți şi chinuiți fără pic de milă de unguri!.Poate că sună exagerat , dar sunt multe pagini din istoria noastră comuna cu ungurii , care au fost scrise cu sânge şi pe care nu trebuie să le uităm niciodata ; Pentru ca niciodata nu ni s-a cerut inca iertare, desi premierul maghiar al Ungariei ( caci avem si noi un Orban …) „bate” Transilvania… mai des ca Voda prin loboda!!
Poate nici nu s-a gandit ca asa ne va  ajuta să ne intarim sufletul si sa nu uitam…Caci niciodata  n-o sa  ne incredem in cantecele de sirena ale unui politician prefacut si minicinos ,cum este premierul  Orban Viktor, care , mereu in campanie electorala si „oaspete” abuziv in Ardeal, nu are in cap decat un singu lucru; Ungaria Mare si …”incorporarea Transilvaniei in iluzoriul „Bazin Karpatic”!

Anul 1940, Anul Diktatului de la Viena a fost cel în care românii chiar s-au simţit părăsiţi şi uitaţi de Dumnezeu. In urma cu 80 de ani  chinurile inimaginabile prin care au trecut semeni de-ai noştri din Ardealul cotropit sunt desprinse parcă din poveştile terifiante ale Marelui Holocaust! Atunci Romania a pierdut o treime din ţară in fatza dusmanului comun – Ungaria horthysta,aliata ideologic si militar cu Germania hitlerista !  
Dupa cedarea Bucovinei şi a Basarabiei de Nord către URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam samavolnic Ardealul, prin odiosul Diktat de la Viena. Însă toate aceste lucruri ar fi trecut şi poate ar fi fost uitate de români, dacă nu s-ar fi petrecut teroarea: crimele făptuite de armata horthysta, sprijinită de o parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, ungurii au ucis aproximativ 1.000 de români inocenti.
Masacrele au început în 7 septembrie, când în localitatea bihoreană Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de români şi au continuat până pe 18 septembrie, când 58 de români au fost decapitaţi în centrul orasului Gheorgheni, judeţul Harghita. 
Însă, cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judeţul Sălaj, unde au fost masacraţi 477 de romani. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri, şi Trăznea, cu 87 victime inocente. 
Singura vina a acestor oameni a fost că s-au născut romani. Singurul supraviețuitor rămas în viață, Gavril Butcovan, a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008

„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă.

Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară.Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <<Unde ești maică?!>>, a fost secerată de gloanțele criminalilor.Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. 
Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”

Gavril Butcovan amintea și de celelalte crime comise în noaptea masacrului:„ Doresc să vă mai spun despre cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală.
Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. In acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat..O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.De pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată  sângele si urma glonetele trase asupra unor civili inocenti si nevinovaţi, bubuitul armelor în miez de noapte… Dumnezeu imi spune sa Vă iert pe toţi, pentru toate!” (Gavril Butcovan, era inca atunci singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, în Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci. (Surse: ziarul unirea.ro.)

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.