Românca canadiancă, Bianca Andreescu, a câștigat turneul de la Indian Wells

Românca canadiancă, Bianca Andreescu, a câștigat turneul de la Indian Wells

0 114

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câştigat turneul feminin de tenis de la Indian Wells (California), dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari, trecându-şi în palmares primul său titlu WTA, după ce a învins-o în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-4, pe germanca Angelique Kerber, în finala disputată duminică.

Andreescu, în vârstă de 18 ani, s-a impus în două ore şi 18 minute de joc în faţa fostului lider al clasamentului WTA, obţinând cu această ocazie unul dintre cele mai prestigioase trofee din circuitul feminin.

Bianca Andreescu

Jucătoarea de 18 ani a intrat în istoria turneului, fiind prima care a obţinut trofeul după ce a intrat pe tabloul principal pe baza unui wildcard.
Bianca Andreescu a realizat nu mai puţin de 44 de lovituri câştigătoare, bazându-se pe forehand.
Până să ajungă în ultimul act al competiţiei, Bianca Andreescu a învins-o, vineri pe Elina Svitolina, locul 6 WTA.

Ea a avut un parcurs excelent în acest an. A câştigat 27 de meciuri şi a pierdut doar 3. A jucat o finală WTA, la Auckland, şi a câştigat un trofeu 125k, la Newport Beach. La Indian Wells, ea a devenit prima jucătoare care atinge finala după ce la turneu a participat pe baza unui wild card.

Jucătoarea canadiană de origine română va primi un premiu de 1.354.010 dolari, 1.000 de puncte WTA și va urca până pe locul 24 WTA, la începutul anului fiind clasată pe locul 178 WTA. Ea începuse această competiție pe locul 60 în ierarhia mondială.

„În primul rând vreau să o felicit pe Angelique Kerber pentru cum a jucat toată săptămâna, a fost o onoare pentru mine să împart terenul cu tine. Sper ca exemplul meu să fie urmat și de alți tineri sportivi, am crezut mereu că dacă muncești din greu și crezi în tine, poțo obține performanțe. Este un moment devenit realitate, un rod al muncii mele de ani de zile”, a spus Bianca Andreescu, la finalul meciului, care a încheiat discursul cu un mesaj în limba română pentru toți susținătorii ei din țară: „Mulțumesc că sunteți cu mine și vă iubesc.”

Ca urmarea a victoriei obţinute de Bianca Andreescu, Simona Halep rezistă pe podium în ierarhia WTA. De luni, Simona este pe locul 3.

Halep direct in turul 2
Simona Halep ocupă începând de luni locul trei în clasamentul WTA, sportiva noastră fiind întrecută după terminarea Indian Wells-ului de Petra Kvitova. Învingătoare a turneului Premier Mandatory din California, Bianca Andreescu a înregistrat un salt de 36 de poziții, ea aflându-se acum pe locul 24 în lume.

Finalul turneul de la Indian Wells a adus multe modificări în top 10 mondial, singurele care și-au menținut pozițiile fiind Naomi Osaka (1), Aryna Sabalenka (9) și Serena Williams (10).
TOP 10 WTA și modificările de locuri:1 Naomi Osaka 5991 puncte
2 Petra Kvitova 5550 (+1 loc)
3 Simona Halep 5457 (-1)
4 Angelique Kerber 5315 (+4)
5 Elina Svitolina 5225 (+1)
6 Sloane Stephens 5222 (-2)
7 Karolina Pliskova 5145 (-2)
8 Kiki Bertens 4995 (-1)
9 Aryna Sabalenka 3620 (0)
10 Serena Williams 3406 (0).
Jucătoare din România în clasamentul WTA:3 Simona Halep 5457 puncte (-1 loc)
32 Mihaela Buzărnescu 1650 (-1)
70 Irina Camelia Begu 802 (0)
103 Sorana Cîrstea 610 (-5)
107 Ana Bogdan 590 (-1)
138 Monica Niculescu 444 (-11)
159 Alexandra Dulgheru 356 (+2)
165 Irina Bara 348 (0)
237 Elena Gabriela Ruse 240 (+16)
242 Alexandra Cadanțu 231 (-3)
246 Andreea Roșca 226 (-2)
366 Jaqueline Cristian 109 (-3)
395 Irina Fetecău 86 (0) etc.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.