ROMÂNA, printre cele mai ușoare limbi de învățat ale planetei

ROMÂNA, printre cele mai ușoare limbi de învățat ale planetei

0 295
Așa cum ne informează cei de la ScienceAlert, în urma utilizării informațiilor obținute din mai multe surse, printre care și Foreign Service Institute (agenție din cadrul Departamentului de Stat al SUA), s-a stabilit care sunt limbile care se învață cel mai greu (de către un vorbitor nativ de engleză). Criteriul de care s-a ținut seama a fost timpul necesar deprinderii unei limbi, la nivel de utilizator experimentat.
Cele mai multe limbi din vestul Europei (și unele din centrul și estul continentului) sunt ușor de învățat, fiind necesare în medie 600 de ore de învățare (24 de săptămâni), pentru deprinderea acestor graiuri. Printre limbile ceva mai greu de învățat se află limbile rusă, hindi (o limbă indo-europeană, ca și româna), poloneză, greacă și thailandeză, pentru învățarea cărora este nevoie, în medie, de 44 de săptămâni de studiu. Dar cele mai dificile sunt, fără dubiu, limbile japoneză, coreeană, chineză și arabă, pentru a căror însușire vorbitorul de engleză trebuie să studieze intensiv, în medie, mai mult de un an și jumătate, spre a ajunge la nivelul de vorbitor avansat

Limba română, în ciuda faptului că e considerată o limbă complexă gramatical, a fost clasificată printre limbile ușor de învățat, de către vorbitorii de limbă engleză. Pentru a învăța româna este nevoie să fie alocate studiului circa 23-24 de săptămâni (575-600 de ore). De remarcat este că româna este enumerată, la capitolul „limbi ușor de învățat” alături „rudele” sale cele mai apropiate din familia limbilor indo-europene și anume spaniola, portugheza, italiana și franceza.

Fără a face abstracție de existența neologismelor, acest lucru nu este străin de istoria străveche a Europei, având legătură mai ales cu deplasările de populație petrecute cu mii de ani înaintea erei noastre. Limbile română, limbile din Peninsula Italică sau cele din Peninsula Iberică își au originile într-o epocă mai veche, mai îndepărtată, decât perioada cuceririlor romane. Totodată, așa-numitele „limbi romanice”, limbile germanice și cele slave sunt ramuri ale unui trunchi lingvistic comun, ancestral!

 

Surse:  www.sciencealert.com, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.